Acţiunile Snap au crescut cu peste 30% în ultima lună, deşi piaţa a fost plină de turbulenţe – oligarh
lun, Mar 5th, 2018

Acţiunile Snap au crescut cu peste 30% în ultima lună, deşi piaţa a fost plină de turbulenţe

Valoarea de piaţă a companiei ce dezvoltă reţeaua socială Snapchat a crescut cu 31% în ultima lună, până la o capitalizare bursieră de 21,69 miliarde dolari după ce compania a prezentat rezultate trimestriale surprinzător de bune. 

În comparaţie, piaţa americană a scăzut cu peste 2% în luna februarie, prima scădere după 11 luni consecutive de aprecieri. Încasările Snap au crescut în ultimul trimestru cu peste 70%, până la 286 milioane dolari, în vreme ce pierderea a fost de 350 milioane dolari, faţă de o pierdere în jurul a 410 milioane dolari, cât se aştepta piaţa. Aplicaţia a ajuns la 187 milioane de utilizatori activi, în creştere cu 9 milioane faţă de trimestrul precedent, echivalentul unor încasări de 1,5 dolari per utilizator.

Snapchat a trecut printr-o schimbare puternică de design, punând accent mai mult pe interacţiunea între oamenii pe care îi cunosc utilizatorii decât pe cea a vedetelor, fapt ce a şi făcut unii influenceri să se alăture corului de critici ai noului design şi operabilităţii. Snapchat se confruntă cu o competiţie puternică din partea Instagram, companie aflată în proprietatea Facebook, după ce reţeaua de socializare a lui Zuckerberg a oferit acţionarilor Snap în 2013 aproximativ 3 miliarde dolari pentru preluarea controlului.

Acum un an, Snap se lista pe bursa americană la un preţ de 17 dolari pe acţiune, faţă de 18 în prezent. Euforia primei zile de tranzacţionare a dus cotaţia la 24,48 dolari, însă a urmat o scădere bruscă, ce a dus o acţiune Snap la un moment dat chiar şi sub preţul de listare.

sursa www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved