Actorul Leonardo DiCaprio investeşte într-o companie de încălţăminte – oligarh
vin, Aug 3rd, 2018

Actorul Leonardo DiCaprio investeşte într-o companie de încălţăminte

Actorul american Leonardo DiCaprio a anunţat că va deveni unul dintre investitorii unei companii de încălţăminte prietenoasă cu mediul, Allbirds, care foloseşte pentru tălpi un produs derivat din trestie de zahăr în loc de plastic, potrivit The Hollywood Reporter.

Mesager al păcii pentru ONU, Leonardo DiCaprio este una dintre vedetele de la Hollywood care promovează stilul de viaţă ecologic.

Actorul Leonardo DiCaprio este de foarte mulţi ani un susţinător înfocat al cauzei ecologiste, iar, din 1998, fundaţia sa a donat 80 de milioane de dolari pentru campanii dedicate mediului.

El şi-a mai investit banii într-o companie care produce diamante în laborator, într-una care produce alternative vegane pentru carne, conduce o Toyota Prius şi a mai investit într-o staţiune prietenoasă cu mediul de pe o insulă privată din Belize.

De asemenea, a produs mai multe documentare privind mediul, precum „A Plastic Ocean”, „Before the Flood”, „The Ivory Game”, „Cowspiracy: The Sustainability Secret”.

În prezent, DiCaprio lucrează la filmul regizat de Quentin Tarantino „Once Upon a Time in Hollywood”. Acesta este primul film în care joacă Leonardo DiCaprio de la „The Revenant”, de Alejandro G. Iñárritu, pentru care a primit un premiu Oscar pentru interpretare în 2016.

Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A jucat rolul principal într-o serie de biografii ale unor mari personalităţi, precum pionierul aviaţiei Howard Hughes, în „Aviatorul” – care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele cinci nominalizări la premiile Oscar într-o categorie de interpretare -, şi fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în „J. Edgar”, de Clint Eastwood, dar şi în filme de acţiune precum „Bandele din New York” (2002), „Cârtiţa” (2006) şi „Shutter Island” (2010), de Marin Scorsese, şi „Începutul/ Inception”, de Christopher Nolan. Rolul din „Lupul de pe Wall Street” (2013), de Martin Scorsese, i-a adus cea de-a cincea nominalizare la Oscar într-o categorie de interpretare.

sursa www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved