lun, Oct 24th, 2016

Ai între 25-35 de ani şi locuieşti cu părinţii? Ce trebuie să faci pentru a-ţi câştiga independenţa financiară

Din ce în ce mai mulţi tineri locuiesc cu părinţii lor, iar asta nu este neapărat un lucru rău, scrie Inc.com

Această decizie de a sta cu părinţii îi poate ajuta pe mileniali să-şi mărească averea, totuşi numai dacă banii economisiţi sunt investiţi.

Potrivit Studiului „Millennial Money Study” realizat de Fidelity Investments arată că 21% dintre tinerii cu vârste între 25-35 de ani intervievaţi trăiesc cu părinţii, în creştere de la 14% în 2014. Iar cei care trăiesc singuri au nevoie de ajutor financiar din partea părinţilor.

65% dintre mileniali au spus că au un model de urmat în părinţii lor din punct de vedere financiar faţă de 56% din Generaţia X şi Baby Boombers.

85% dintre mileniali au început să economisească faţă de 77% în 2014. Însă secretul nu este ca banii să stea într-o bancă, ci trebuie să „lucreze pentru tine”, însă doar puţini dintre tinerii intervievaţi au spus că-i vor investi.

„Mulţi tineri sunt interesaţi să investească, dar ezită să facă primul pas”, a declarat Kristen Robinson, vicepreşedinte Fidelity, care le recomandă acestora să citească cărţi şi site-uri care să-i ajute să înceapă să cumpere şi să vândă.

„Găsirea unei modalităţi de a transforma obiceiul de a economisi într-o strategie de investiţii va contribui la câştigarea independeţei financiare” a mai spus Robinson.

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved