Kia ar putea ajunge la 2 milioane de vehicule vândute în 2010

Constructorul coreean Kia se bucură de o creştere semnificativă a vânzărilor, iar oficialii companiei se aşteaptă ca până la finele lui 2010 să comercializeze 2 milioane de automobile în întreaga lume.

Oficialii producătorului coreean de autovehicule Kia au declarat că vânzările înregistrate în cel de-al treilea trimestru al anului acesta sunt mult mai bune comparativ cu previzionările făcute. Aceştia au reuşit să vândă cu 65.8% mai mult ca în 2009 şi se aşteaptă, ca până la finele anului, să ajungă la frumoasa cifră de 2 milioane de vehicule comercializate în întreaga lume.

Profitul net înregistrat la 30 septembrie a ajuns la 593 de milioane de dolari, cu 19.5% mai mult ca în trimestrul al doilea. Vânzările de autovehicule la nivel global au crescut cu 26.3%, iar profitul operaţional a câştigat 34.4 procente, ajungând la 380 de milioane de dolari. În primele nouă luni ale lui 2010, Kia a reuşit să vândă 352.100 de vehicule pe teritoriul Coreei, cu 20.8% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar exportul de maşini a crescut cu 51.5%, ajungând astfel la 1.150.813 automobile.

“Compania a înregistrat rezultate record în cel de-al treilea trimestru mulţumită vânzărilor mari de SUV-uri urmate de lansarea unor noi modele de succes”, a declarat Jae-Rok, director economic Kia. Profitul cumulat de Kia în primele nouă luni a fost de 1.437 de milioane, comparativ cu cele 760 de milioane obţinute până în aceeaşi perioadă a anului precedent.

În SUA, înmatriculările de modele Kia au crescut cu 12.3%, iar în Europa numărul acestora s-a apreciat cu 8.5 procente faţă de 2009. Piaţa unde constructorul coreean s-a descurcat cel mai bine până acum este cea din China unde vânzările au crescut cu 51.6% comparativ cu anul trecut.

sursa: www.automarket.ro

Etichete:

Leave a Reply