Daimler si-a crescut profitul de 29 de ori in al treilea trimestru

Grupul auto german Daimler a raportat in al treilea trimestru din acest an in profit net de 1,61 miliarde de euro, de aproape 29 de ori mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand a fost de 56 milioane de euro.

In acelasi timp, grupul a avut un profit EBIT (castigul inainte de deducerea taxelor si impozitelor, n.r.) de 2,418 miliarde de euro, in crestere de la 470 milioane de euro.

“Aceasta crestere a fost sustinuta de redresarea pietei auto la nivel mondial, de gama atractiva de produse si de eficienta sporita a inovatiilor”, se arata in comunicatul companiei.

Daimler estimeaza ca va reusi sa continue pe aceeasi directie profitabila si in cel de-al patrulea trimestru. Pentru 2010, Daimler Group anticipeaza un profit EBIT de peste 7 miliarde de euro si venituri de 78,9 miliarde de euro.

Venitul grupului a urcat in T3 la 25,1 miliarde de euro, de la 19,3 miliarde de euro.

Daimler a vandut in trimestru trei 475.100 de automobile si autovehicule comericale usoare la nivel mondial, depasind cu 23% cifra inregistrata in anul precedent.

La finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2010, Daimler avea 259.943 de angajati la nivel global din care 164.589 de persoane erau angajate in Germania.

Divizia Mercedes-Benz Cars a crescut vanzarile cu 17% pana la 317.500 de autovehicule. De asemenea, veniturile au urcat cu 33% pana la 13,7 miliarde de euro, sustinute de nivelul ridicat de vanzari, in special din China si Statele Unite.

Divizia a atins in cel de-al treilea trimestru un profit EBIT de 1,299 miliarde de euro, de 3,7 ori mai mare comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, cand a fost de 355 milioane de euro.

Daimler Trucks a crescut substantial vanzarile pana la 94.800 de autovehicule, in comparatie cu 66.100 in cel de-al treilea trimestru al anului precedent. Venitul s-a majorat cu 47% pana la 6,4 miliarde de euro., iar profitul EBIT a fost de 500 milioane de euro, dupa ce in T3 2009 a avut o pierdere de 127 milioane de euro.

Mercedes-Benz Vans a vandut in total de 53.700 de autovehicule, fata de 40.100 cu un an mai devreme. Totodata, venitul a urcat la 1,9 miliarde de euro de la 1,6 miliarde de euro.

Divizia a raportat un profit EBIT de 122 de milioane de euro.

Daimler Buses si-a marit vanzarile cu 9% pana la 9.100 de unitati. Venitul a fost cu putin sub nivelul anului precedent, de 1,007 miliarde de euro, fata de 1,024 miliarde de euro.

Divizia a atins o valoare EBIT de 11 milioane de euro, in scadere de la 23 de milioane de euro.

Volumul de contractari al diviziei Daimler Finanacial Services a crescut la sfarsitul celui de-al treilea trimestru pana la 61,1 miliarde de euro, cu 5% mai mare comparativ cu nivelul inregistrat la finalul anului 2009. Divizia si-a imbunatatit considerabil profitul operational, pana la 317 milioane de euro, de la 101 milioane de euro in T3 2009.

sursa: www.dailybusiness.ro

Etichete:, ,

Leave a Reply