Volkswagen reevaluează parteneriatul cu Suzuki

Şeful departamentului financiar de la Volkswagen a declarat că directorii corporaţiei germane sunt nemulţumiţi de ritmul în care merge colaborarea cu Suzuki şi vor reevalua proiectul.

Hans Dieter Poetsch, CFO-ul Volkswagen, a declarat pentru Automotive News că parteneriatul cu Suzuki nu este derulat conform aşteptărilor, iar directorii Volkswagen vor evalua situaţia pentru a decide acţiunile viitoare. În decembrie 2009, cei de la Volkswagen au cumpărat 19.9 procente din acţiunile Suzuki, în speranţa că vor obţine acces pe piaţa din India, unde Suzuki deţine supremaţia, în timp ce marca japoneză urma să primească tehnologia hibridă de la Volkswagen şi motoare diesel moderne. Între timp, au apărut tensiuni între cei doi partneri, ceea ce a dus la o serie de discuţii contradictorii.

Oficialii VAG au declarat în publicaţia germană Der Spiegel că axa nipono-germană este o mare dezamăgire. “Cei de la Suzuki vor cât mai multă tehnologie modernă dezvoltată de Volkswagen, însă nu sunt dispuşi la reciprocitate”. Martin Winterkorn, preşedinte VW, a declarat că “japonezii încă au nevoie de educaţie în materie de cooperare”.

Osamu Suzuki, liderul constructorului japonez, ajuns la venerabila vârstă de 81 de ani, le răspunde nemţilor, într-un material publicat pe blogul personal, subliniind următoarele:

“Din moment ce companiile diferă în mărime, Volkswagen a dezvoltat o impresie greşită, potrivit căreia Suzuki este un alt subsidiar al său”;”Înţelegerea iniţială pare să fi fost trecută cu vederea”;”Am luat la cunoştinţă despre tehnologiile Volkswagen, însă nu am găsit nimic interesant, ce ar putea fi adoptat imediat”, “Dacă avem probleme de ordin tehnologic putem apela la ajutorul altor companii, cu care avem parteneriate mult mai avansate din acest punct de vedere.”

Luna trecută, cei de la Suzuki au anunţat un parteneriat cu Fiat pentru achiziţia de motoare diesel de 1.6 litri. Aceste motoare urmau să fie folosite de un model care va fi construit în Ungaria, model despre care oficialii Suzuki şi Yasuhito Harayama spuneau că poate fi construit fără ajutorul Volkswagen. Oficialii Volkswagen nu au comentat încă această decizie, deşi reevaluarea parteneriatului ar putea fi răspunsul nemţilor la acţiunile Suzuki.

sursa: www.automarket.ro cu referință la AutomotiveNews





Etichete:,

Leave a Reply