Nissan va dona 400 de staţii de încărcare a maşinilor electrice în toată Europa




Nissan a anunţat că va oferi gratuit 400 de puncte de încărcare rapidă la nivel european, pentru a încuraja vânzarea vehiculelor electrice. Staţiile vor putea fi folosite şi de modele rivale de la PSA, Mitsubishi sau Renault.

Conştienţi de importanţa infrastructurii pentru stimularea vânzării propriilor modele electrice, cei de la Nissan au decis să doneze nu mai puţin de 400 de puncte de încărcare unor operatori de pe întreg cuprinsul Europei. Staţiile vor lărgi reţeaua de încărcare de pe Bătrânul Continent şi vor încuraja publicul să cumpere vehicule cu emisii zero.

Echipamentele donate de Nissan sunt de nouă generaţie, de dimensiuni mai mici şi cu 50% mai ieftine decât vechile versiuni. Sistemul de încărcare rapidă poate alimenta 80% din capacitatea unei baterii normale în doar 30 de minute, oferind astfel ceva mai multă libertate în deplasare.

Noile încărcătoare pot fi folosite de mai multe modele electrice, semn că Nissan nu s-a gândit doar la Leaf. Chiar şi posesorii de Citroen C-Zero, Peugeot iOn, Mitsubishi i-MiEV şi viitoarele modele electrice Renault.

Procesul de distribuire a punctelor de încărcare rapidă a fost demarat astăzi, însă va mai dura o perioadă până când toate cele 400 de staţii vor fi instalate. Nissan va selecta extrem de strict operatorii, după accesibilitatea locului, capacitatea de a finaliza instalarea până în februarie 2012 şi reducerile sau gratuităţile oferite clienţilor de Leaf.




sursa: www.automarket.ro cu referință la carscoop



Etichete:

Leave a Reply