Cea mai mică ţară din UE dă lecţii Germaniei




Oficialii din micul stat Luxemburg nu pierd nici o ocazie să atace politica Germaniei în actuala criză a datoriilor din zona euro.

Vicepremierul Luxemburgului, Jean Asselborn, i-a trimis o scrisoare cancelarului german Angela Merkel în care o avertizează că, dacă va persevera în atitudinea sa de a revizui unele tratate ale Uniunii Europene, atunci UE riscă să moară.

„Nu trebuie să uitaţi că dacă se propune o modificare a tratatelor există riscul ca Uniunea Europeană să moară”, a scris premierul luxemburghez într-o scrisoare deschisă pentru Angela Merkel, pentru că „este utopic să crezi că numai articolele prevăzute ar fi propuse pentru revizuire.

“Oare se urmăreşte un obiectiv european, dragă doamnă cancelar, prin lansarea unei dezbateri asupra unor modificări semnificative ale tratatelor în mijlocul a ceea ce este probabil cea mai dificilă fază a căutării stabilităţii din zona euro?”, s-a întrebat vicepremierul luxemburghez. „Dacă urmăriţi un scop politic intern, atunci aţi face bine să spuneţi acest lucru clar” a mai spus el. El a avertizat că există riscul să fie organizate referendumuri în mai multe ţări europene, iar acestea au un deznodământ incert.

Angela Merkel solicită o mai mare disciplină bugetară a fiecărui stat în parte, iar, în cazul în care unele state nu îşi vor corecta dezechilibrele, să poată fi sancţionată, la limită, chiar cu excluderea din zona euro. Mai mult, Germania se opune introducerii colectivizării datoriei zonei euro, prin crearea acelor obligaţiuni continentate şi nici nu doreşte o creştere a .rolului Băncii Centrale Europene.

Nu este pentru prima dată când un oficial din Luxemburg atacă Germania. Jean-Claude Juncker, premierul micului stat, care este şi şeful miniştrilor de Finante din Zona Euro, a spus, săptămâna trecută, că Germania ar trebui să-;i aducă aminte de nivelul propriei datorii publice, înainte de a da lecţii partenerilor săi.




“În Germania, se procedează ca şi cum nu ar exista nicio problemă, ca şi cum Germania ar fi scutită de datorii în timp ce toti ceilalţi au datorii excesive. Germania are o datorie mai mare decât Spania. Doar că nimeni nu vrea sa o ştie aici”, a declarat Juncker. “E mai uşor sa spui că oamenii din sud sunt leneşi iar germanii muncesc pe rupte. Dar nu este aşa”, a mai spus atunci premierul Luxemburgului.

Datoria publică a Germaniei este de circa 83% din PIB.

sursa: www.money.ro



Etichete:, ,

Leave a Reply