Cum s-a izolat Australia de criza din restul lumii




Economia australiană a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv. Prin industria minieră şi exporturi, statul s-a delimitat de criza care bântuie celelalte continente.

Australia a înregistrat o creştere economică de 1% în cel de-al treilea trimestru din 2011 faţă de trimestru anterior, potrivit Biroului Oficial de Statistică al Australiei. În intervalul aprilie-iunie, avansul economiei australiene a fost de 1,4%.

Rezultatele au fost „excepţionale, având în vedere turbulenţele macroeconomice, criza din Europa şi încetinirea ritmului de creştere la nivel mondial”, a declarat Wayne Swan, secretarul Trezoreriei din Australia.

Imediat după publicarea datelor, dolarul australian s-a apreciat în raport cu moneda americană. Evoluţia economiei australiene este pusă de analişti şi guvernanţi deopotrivă pe seama unui adevărat boom al industriei miniere, considerată principalul „motor” de creştere.

Economie în două sau în trei viteze

În Australia de Vest, regiune bogată în resurse subterane, creşterea economică trimestrială a fost de 8,4%, iar cea anuală s-a ridicat la 16,4%. Similar, statul Queensland, bogat în cărbune, a înregistrat un avans la fel de puternic.

Însă majoritatea celorlalte regiuni fie au stagnat, fie au înregistrat scăderi, ceea ce-i face pe analişti să vorbească de o economiei în două sau chiar în trei viteze.

„Domenii precum construcţiile, alături de industria minieră, o duc foarte bine”, a explicat pentru Associated Press Craig James, economist la CommSec. „Însă, sunt alte domenii, orientate către piaţa internă, precum serviciile, unde avansul lasă de dorit”, adaugă acesta.

Construcţiile au contribuit cu 0,4 puncte procentuale la creşterea PIB, în timp ce activitatea minieră a avut un aport de 0,3 puncte procentuale. Intensificarea exporturilor a jucat şi ea un rol esenţial în rezultatele economice. Totodată, creşterea se bazează şi pe un avans de 12,7% al investiţiilor.

Mai bine decât alte economii dezvoltate

„Chiar dacă o bună parte din creştere a fost generată de exploatarea resurselor naturale, a existat totuşi şi un avans sănătos al investiţiilor în sectorul manufacturilor”, a declarat Swan. Deşi există o „tendinţă de creştere neuniformă”, economia australiană este „mai bine poziţionată decât orice economie dezvoltată, în contextul instabilităţii globale şi a amplificării crizei din Europa”, a mai spus Swan.

“Chiar dacă o bună parte din creştere a fost generată de exploatarea resurselor naturale, a existat totuşi şi un avans sănătos al investiţiilor în sectorul manufacturilor.”




Wayne Swan,

secretarul Trezoreriei din Australia

1% este creşterea înregistrată de economia australiană în cel de-al treilea trimestru din 2011 faţă de trimestrul anterior.

sursa: www.adevarul.ro



Etichete:

Leave a Reply