Directorul de la Adidas vrea să reducă linia de produse cu 25%




Grupul german Adidas, al doilea mare producător mondial de echipamente sportive după Nike, are de gând să-şi reducă cu un sfert numărul de produse pe care le oferă pentru a-şi îmbunătăţi profitabilitatea, a declarat directorul general, Herbert Hainer.

“Avem prea multe produse”, a declarat Herbert Hainer într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung, interviu ce urmează a fi publicat în întregime sâmbătă. Potrivit lui Herbert Hainer în prezent Adidas oferă aproape 47.000 de produse diferite. În plus, Adidas va introduce un sistem simplificat de ramburs pentru operaţiunile angro, în ideea de a cheltui mai puţin pentru discount-uri.

În 2011 Adidas a înregistrat un profit net de 671 milioane de euro şi vânzări de 13,344 miliarde de euro. Obiectivul firmei germane este să treacă în faţa liderului Nike şi până în 2015 să ajungă la vânzări anuale de 17 miliarde de euro şi la o marjă operaţională de 11%.

Adidas controlează aproximativ 34% din piaţa globală a echipamentelor sportive pentru fotbal. Compania germană este partenerul oficial al UEFA pentru Campionatul european de fotbal care începe în luna iunie în Polonia şi Ucraina.

sursa: www.capital.ro | Agerpres



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...


Lasa un raspuns