Cine sunt bogatii Americii care vor sa plateasca taxe mai mari




Presedintele Barack Obama si-a intrerupt vizita oficiala in Florida, pentru a-si expune punctul sau de vedere cu privire la actul legislativ care i-ar obliga pe bogatii Americii sa plateasca taxe de cel putin 30 la suta din veniturile lor.

Legea este numita “Regula lui Buffett”, dupa numele celui de-al doilea cel mai bogat om din Statele Unite, investitorul Warren Buffett. Acesta s-a plans mult timp ca el si colegii lui miliardari si milionari platesc mai putine taxe decat familiile de conditie modesta.

“Acum, venitul national incasat de la bogati este de 1 la suta, ajungand la nivelul inregistrat in 1920”, a spus Barack Obama in fata unei audiente, la Florida Atlantic University, din Boca Raton.

“Poate ca nu ati auzit asta, insa Warren Buffett plateste mai putine taxe decat secretara lui. Nu e corect”, a spus el. “Si este timpul sa decidem in ce directie trebuie sa mergem. Vrem sa scutim de taxe americani bogati cum sunt eu, Warren Buffett sau Bill Gates? Sau vrem sa investim in lucruri care vor face ca economia sa creasca si sa ne asigure securitatea?”, a spus Obama.

“Regula lui Buffett” a fost primita in mod diferit de bogatii Americii, prezenti in top 400 din revista Forbes. Multi dintre ei sunt foarte multumiti cu rata medie de impozitare de 18 la suta. Saptamana trecuta, mogulul media Barry Diller a numit legea de impozitare Buffett “irelevanta”, intr-un interviu acordat unui post de radio.

Acestei opinii s-au alaturat anterior si fratii Koch, investitori de top, dar si Ken Fisher, un alt miliardar American.

Insa, exista si miliardari care sunt de acord cu “Regula lui Buffett” si si-au exprimat opiniile public. Unul din cei mai mai vocali sustinatori ai legii, care pledeaza pentru cresterea taxelor, este prietenul lui Warren Buffett, singurul om din Statele Unite care este mai bogat decat acesta, miliardarul Bill Gates.

Intr-un interviu, el a spus ca “s-ar face pur si simplu dreptate” daca el si ceilalti amici miliardari ar plati catre stat un procent mai mare din veniturile lor.

Alaturi de Buffett si Gates, legea este sustinuta si de alti miliardari si milionari, intre care George Soros, Eli Broad, Tom Steyer, David Rubenstein, John Paul DeJoria, Michael Bloomberg sau Mark Cuban.



sursa: stirileprotv.ro | Yahoo News

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...


Lasa un raspuns