Din secretele celor 101 miliardari rusi

Au împânzit lumea occidentală. Îi întâlnești în SUA, sunt pretutindeni în Europa . Fie cu afaceri, fie în vacanțe, fie cu domiciliul. Sunt prezenți la licitațiile de artă, au case care i-au costat zeci de milioane de euro. Acasă locuiesc în cartiere speciale și nu lipsesc de la showurile organizate special pentru ei.

Până în 1991, când s-a dezintegrat URSS, în Rusia nu au existat mi­lionari. În orice caz, nu oficial. Erau și atunci oameni înstăriți, cu funcții importante, salarii mari și ceva eco­nomii la CEC. Dar cam atât: statul avea gri­jă ca nimeni să nu iasă din „tiparul sovietic al egalității sociale”. Milionarii în dolari au apărut după 1994, când primii așa-ziși între­prinzători au reușit prin diferite mijloace, mai mult dubioase decât cinstite, să pună mâna pe proprietățile statului, scoase la privatiza­re: întreprinderi petroliere, metalurgice sau din industria auto. De atunci, Rusia produce anual zeci de milionari, fenomen care nu și-a încetinit ritmul nici chiar în perioada crizei mondiale.

Astăzi, Rusia numără oficial 101 de miliar­dari. Din 2004 și până în 2012, în Rusia s-a ivit câte un miliardar la fiecare 1,87 milioane de locuitori, raport care în SUA, spre exemplu, este de 1 la 2,29 de milioane, iar în Marea Bri­tanie de 1 la 4,13 milioane. Oricum, așa reiese din calculele specialiștilor în măsurat averi. Tot ei au stabilit că numărul milionarilor ruși a atins 133.700 de persoane, în creștere cu 13,6% față de 2010. Cu această cifră Rusia se plasează pe locul doi mondial la această ca­tegorie. Un ultim studiu realizat pe această temă de firma de consultanță Capgemini în colaborare cu Merrill Lynch Global Wealth

Management afirmă că bogații ruși constitu­ie una dintre principalele forțe care întrețin cererea globală de bijuterii și obiecte de lux, precum mașini, iahturi sau avioane.

Tolerați
La ei acasă, multimilionarii ruși sunt tolerați. Timpul a estompat antipatia generală față de această nouă categorie socială. Opinia publică s-a obișnuit cu „noii ruși”, ba chiar îi privește cu oarecare simpatie pe tinerii bogați ai țării, precum Mihail Prohorov (foto), per­ceput drept exemplu al reușitei în viață. „Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Dacă ceea ce fac este spre binele tuturor, de ce să-i criticăm pentru modul lor de viață? Dimpotrivă, bra­vo lor!”, spun rușii, constatând, cu un umor trist, că milionarii ruși au devenit astăzi ceea ce erau străinii odinioară în Rusia. Adică be­neficiau de magazine speciale, locuiau în zone bine delimitate și cu acces restricționat, se bucurau de privilegii deosebite. Erau străini și nu trebuiau să vadă adevărata fată a Rusiei.

Expoziții exclusiviste
Nici milionarii nu trebuie să vadă această realitate? Nu. O văd, dar fug de ea, ca de un trecut pe care vor să-l șteargă definitiv din memorie. Unii pleacă în străinătate și fac „naveta”, fie pentru a-și rezolva problemele care reclamă prezența lor, fie pentru a participa la diferitele acțiuni organizate pentru rușii foarte înstăriți. Precum expoziția bianuală Millionaire Fair, unde pot fi admirate și cumpărate bijuterii de mare valoare și cu prețuri pe măsură, avioane private sau automobile din clasa lux, mobilă exclusivistă sau orice altceva ar putea trezi interesul vizitatorilor.

La ediția de primăvară a evenimentului (cea din octombrie s-a anulat, pentru că organizatorii nu au avut bani să achite chiria cerută) au fost prezentate, printre altele, un vas de aur Fissler, împodobit cu briliante, în valoare de 150.000 de euro, un colier Novero de 120.000 de euro, un portret făcut din pietre Swarovski, de 3 milioane de euro si un Lamborghini portocaliu de 729.000 de euro.

Pentru iubitorii de iahturi, iar milionarii ru.i sunt parca îndragosti.i de aceste ambarcaţiuni de lux, au ocazia sa cumpere navul visat la Millionaire Boat Show, care se .ine la începutul lunii septembrie la Moscova. La edi.ia din 2011 au venit sa-şi expună produsele firme de renume mondial, de la Azimut şi Feretti, la Princess, Cobalt şi Pershing. În acelaşi cadru, oaspeţii au putut vedea ultimele noutaţi de la Porsche sau de la producătorul de ceasuri Franc Vila. Nu au fost uitaţi nici amatorii de artă, pentru care există Moscow World Fine Art Fair.

Investiţii
Ce mai fac cu banii lor? Printre altele, 63% dintre milionarii ruşi îi investesc în imobile de lux, care au devenit un fel de obsesie. Atât în ţara, cât şi în strainatate. În special la Londra, unde fiecare a .asea achiziţie are în spate un investitor rus. În ultimii ani, a deţine o reşedinţă în capitala Marii Britanii, unul dintre cele mai importante centre financiare ale lumii, a devenit pentru o parte a bogaţilor ruşi o necesitate, ţinând cont că Londra este locul preferat pentru rezolvarea, în instanţele de judecată, a diferitelor lor probleme de afaceri. În plus, de la Londra se ajunge mai repede în Franţa, Spania sau Italia, unde ruşii cu mulţi bani îşi cumpără, cu zeci de milioane de euro, vile în staţiuni de lux pentru petrecerea vacanţelor.

Potrivit diferitelor studii, o treime dintre milionarii ruşi locuiesc la Moscova, unde au neaparat un apartament şi, spre periferia oraşului, o vilă într-una dintre zonele de elită, ascunse de ochii oamenilor de rând de nişte garduri uriaşe de 5-6 metri înălţime.

„Faţă de construcţiile de aici, ferma Southfork, unde s-a filmat faimosul serial Dallas, pare o căsuță modestă”, scrie un ziarist ceh care a avut ocazia să pătrundă în această lume a milionarilor ruși. „E ca și cum brusc ai ateriza din Moscova direct în Beverly Hills”, continuă el. Pentru rușii cu foarte mulți bani a fost construit un centru comercial – Barvikha Luxury Village. O sticlă de coniac costă aici cât o mașină, una de whisky cât o casă veche, iar mezelurile italiene și spaniole sunt la prețul unui televizor. Tot aici se vând automobile Ferrari, Maserati și Bentley: cam una pe săptămână.

Cum își aleg locuințele
Care sunt criteriile după care milio­narii ruși își aleg viitoarele locuințe? În primul rând existența unui bazin de 25 de metri, o zonă suplimentară de relaxa­re cu baie rusească, un cabinet de masaj și o sală de sport. Obligatoriu trebuie să existe un garaj pentru 4-7 mașini, condiție ridicată de 75% dintre cumpărători. Pentru 65% dintre aceștia esențial este ca fiecare dormitor să fie dotat cu baie și dressing proprii.

Ca număr de camere, se pornește de la cinci în sus, plus livingul de rigoa­re, biroul, o bibliotecă și, firește, bucătăria, alături de alte spații cu destinații specifi­ce. Normal că pentru toate astea este ne­voie de o suprafață de peste 2.000 metri pătrați, unde nu este inclusă casa pentru personalul de serviciu (3-4 oameni). Nu lipsită de importanță este existență în apropiere a unei școli bune

TOP 5 miliardari

Alisher Usmanov are o avere estimată la 18,1 miliarde de do­lari și este lider de clasament. Și-a construit averea investind în metalurgie, în internet și telecomunicații.
Vladimir Lisin deține 15,9 mili­arde de dolari și are afaceri în metalurgie și transporturi.
Aleksei Mordashov figurea­ză în top cu 15,3 miliarde de dolari, bani câștigați din meta­lurgie și construcții de mașini și utilaje.
Vladimir Potanin s-a îmbogățit și a ajuns la 14,5 miliarde de dolari din metalurgie și mass-media.
Mihail Fridman și-a dobân­dit averea de 13,4 miliarde de dolari din petrol, finanțe, telecomunicații și retail.



sursa: www.incomemagazine.ro

S-ar putea să îți placă și::

Iată cei mai bogati copii ale oligarhilor ruşi!
Vezi Top 10 Supercompanii care domina economia lum...
Cum a reusit Coca-Cola sa cucereasca lumea
Vrei sa reusesti in afaceri? Urmeaza sfaturile lui...
Cum au transformat patru americani o mie de dolari...
Ce a invatat Tim Cook de la Steve Jobs
 

Etichete:,

Leave a Reply