Noi proteste în Grecia paralizează transportul maritim şi circulaţia trenurilor

Mii de pasageri şi turişti sunt afectaţi de greva serviciilor de feribot şi a lucrătorilor din portul atenian Pireu, care protestează împotriva reformei sistemului de muncă şi de pensii din Grecia.

De la primele ore ale dimineţii, grupuri de simpatizanţi ai sindicatului PAME au ocupat bacurile care fac legătura dintre portul Atenei şi numeroasele insule greceşti, penru a împiedica ambarcaţiunile să ancoreze.

Totuşi, în cursul nopţii, un tribunal a declarat ilegală greva lucrătorilor şi marinarilor din port.

Căpitania portului a trebuit să intervină şi să solicite prezenţa poliţiei pentru a menţine ordinea, în faţa tensiunilor apărute între călătorii care încercau să se îmbarce şi manifestanţii care îi împiedicau.

‘Dacă nu lucrăm acum, când suntem în plin sezon de vacanţă, atunci ce vom face la iarnă?’, a declarat patronul uneia dintre companiile navale, pentru postul de stat NET.

PAME a convocat pentru miercuri la ora 10.00 (07.00 GMT) o manifestaţie în centrul Atenei şi în alte 50 de oraşe, în semn de protest împotriva schimbărilor în legislaţia muncii pe care le doreşte executivul socialist grec.

De asemenea, trenurile – inclusiv cel care face legătura cu aeroportul internaţional din Atena – vor continua să fie afectate de multiple opriri de câte trei ore, care vor dura până joi.

Sindicaliştii feroviari au anunţat două greve de 24 de ore pentru zilele de 29 şi 30 iunie, ca protest împotriva planurilor guvernului de a privatiza căile ferate. AGERPRES



S-ar putea să îți placă și::

Medvedev viziteaza SUA unde va avea intrevederi cu...
Pata de petrol din Golful Mexic a creat zeci de mi...
REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 30.03.2011
Cît costa cel mai scump apartament din New York
O recunosc și ei: Nemții profită de criză cît pot
Rusia a vândut anul trecut diamante brute de aproa...

Etichete:, ,

Leave a Reply