Cazul Madoff: Lichidatorul a obtinut mai multi bani decat victimele

Lichidatorul însărcinat cu recuperarea banilor pentru victimele celui mai mare escroc din SUA, Bernard Madoff, a câştigat până acum mai mulţi bani, în cei trei ani şi jumătate care au urmat falimentului fondului de investiţii, decât a distribuit victimelor, informează AFP.

Într-un raport publicat pe site-ul lichidatorului, Irving Picard (madoff.com), lichidarea fondului de investiţii a lui Bernard Madoff, care ispăşeşte o pedeapsă de 150 de ani de închisoare, a costat până în prezent aproape 554 de milioane de dolari.

Această sumă include onorariul lichidatorului (5,1 milioane), dar şi onorariul avocaţilor care lucrează la acest caz, care se ridică la circa 300 de milioane de dolari, costurile consultanţilor speciali (aproximativ 220 de milioane) sau ale bancherilor de investiţii (1 milion).

În paralel, suma recuperată teoretic de Irving Picard şi colaboratorii săi a ajuns la 9,1 miliarde dolari, însă majoritatea acestor fonduri nu sunt încă disponibile, deoarece sunt în continuare supuse căilor de atac sau procedurilor legale privind valabilitatea sistemului de distribuţie.

În total, doar 329,6 milioane dolari au fost distribuiţi până acum, în timp ce schema piramidală a lui Bernard Madoff, cea mai mare fraudă bursieră de până în prezent, a fost estimată între 17,3 şi 65 de miliarde dolari.



sursa: www.incomemagazine.ro

S-ar putea să îți placă și::

Abu Dhabi gazduieste cel mai scump pom de Craciun ...
REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 14.01.2011
Standard & Poor's lovește imobiliarele: A retr...
Fostul director al Goldman Sachs, săltat de FBI
Dezastru pentru miliardarii lumii: dispar paradisu...
Italia a acceptat sa fie monitorizata de FMI si UE...
 

Etichete:

Leave a Reply