Identitatea cumpărătorului celui mai scump tablou din lume a fost aflată: un newyorkez a dat 120 mil. dolari pe „Ţipătul” lui Munch

Leon Black, afacerist din New York, a cumpărat la licitaţie un tablou în valoare de 120 de milioane de dolari (97 milioane euro), potrivit unor surse apropiate colectorului, scrie The Wall Street Journal.

Finanţistul Leon Black este cel care a cumpărat la licitaţia organizată de Sotheby’s tabloul “Ţipătul” al lui Edvard Munch din 1895. Identitatea cumpărătorului a rămas învăluită în mister, după ce a ţinut cu sufletele la gură participanţii licitaţiei de 12 minute din luna mai.

Deoarece casele de licitaţii nu cer câştigătorilor să-şi divulge identitatea, zeci de cumpărători al celor mai preţioase lucrări din lume sunt încă necunoscuţi, inclusiv cel care a cumpărat în urmă cu doi ani un Picasso din 1932 cu 106,5 milioane de dolari.

Tabloul este unic deoarece dintre cele patru versiuni pictate de către norvegianul Munch între 1893 şi 1910, acesta este singurul care nu se află într-un muzeu din Oslo şi este prima versiune scoasă la licitaţie.

Black este unul dintre miliardarii cu gust pentru artă care au transformat piaţa internaţională de artă în ultimii ani, încurajând târgurile de artă şi împingând preţurile lucrărilor artistice în sus.

Afaceristul are o colecţie în valoare de 750 milioane de dolari (610 milioane euro) şi include lucrări de Vincent van Gogh şi Rafael, J.M.W. Turner, Pablo Picasso şi antichităţi chinezeşti de bronz. Anul trecut, Black a plătit 47,6 milioane de dolari pentru un desen realizat de Rafael, “Capul unei Muze”, un record la acea vreme pentru o lucrare realizată pe hârtie.

Vânzătorul tabloului “Ţipătul” este Petter Olsen, un investitor imobiliar norvegian al cărui tată era vecin cu pictorul Munch în oraşul Hvitsten. Olsen a spus că a vândut pictura pentru a ridica un hotel şi un muzeu care să găzduiască lucrările lui Munch în micuţul oraş norvegian de origine al autorului.

La sfârşitul anilor ’70, Black a cumpărat pachetul majoritar al Drexel Burnham Lambert, o importantă instituţie bancară de investiţii de pe Wall Street, ajungând un executiv miliardar al companiei Apollo Global Management din New York, în prezent. Averea lui, potrivit Forbes, se ridică la 3,4 miliarde de dolari (2,7 mld. euro). Apollo administrează active în valoare de 105 miliarde de dolari.

Printre lucrările de artă ale lui Black, care sunt păstrate în locuinţa sa personală, se află şi o sculptură a lui Constantin Brâncuşi, “Pasăre în spaţiu”.



sursa: www.zf.ro

 

Etichete:

Leave a Reply