General Motors ar putea reduce activitatea la uzinele Opel

General Motors, cel mai mare producator auto din Statele Unite ale Americii, ar putea ajunge in curand la o intelegere cu sindicatele, in ceea ce priveste reducerea activitatii la uzinele Opel din Germania, datorita declinului inregistrat de piata auto din Europa.

“O intelegere pentru a scurta ziua de munca standard sau saptamana de munca in cadrul a doua fabrici Opel detinute de GM ar putea fi incheiata saptamana viitoare”, potrivit unui articol aparut, marti, in Wall Street Journal.

Acest acord va oferi companiei General Motors posibilitatea de a reduce sau a mari timpul de lucru in conformitate cu cererea. Intelegerea se va aplica in cazul uzinelor din Russelsheim, in vestul Germaniei si Kaiserslautern (vest), unde lucreaza aproximativ 15.000 de persoane.

La fabrica din Russelsheim se produc modelele Insignia si Astra, in timp ce la fabrica Kaiserslautern se produc piese auto si motoare.

Responsabilul cu personalul din cadrul Opel, Wolfgand Schafer-Klug, a confirmat Wall Street Journal ca se poarta aceste discutii si a precizat ca gasirea unei astfel de solutii ar fi mai buna decat recursul la surplusul de productie.



Sursa: Business24.ro

 

Etichete:

Leave a Reply