Tara in care cei cu salarii de 1.000 de euro se considera saraci si traiesc din ajutoare sociale




Nemtii sunt tot mai nemultumiti de concesiile pe care trebuie sa le faca pentru a-si mentine nivelul de trai. Tot mai multi dintre ei se plang de taxele mari si de faptul ca au ajuns sa apeleze la ajutoarele de la stat pentru a avea sarbatori la fel de imbelsugate ca in anii trecuti.

Timp de sase zile pe saptamana, Robert Hedron si alti soferi asemenea lui fac turul hypermarketurilor din Berlin. Alimentele care nu au fost vandute sunt duse apoi la un centru de triere, iar cele care mai pot fi consumate se pastreaza, se arata intr-un reportaj al CNN.

Sunt o multime de alimente ambalate la comun care nu mai pot fi vandute. Dar doar pentru ca, de exemplu, un ardei dintr-o punga de cinci nu mai este bun, nu inseamna ca si ceilalti ar trebui aruncati”, spune Hedron.

In fiecare luna, 700.000 de kilograme de legume si alte alimente sunt distribuite la centrele de ajutor din Berlin, pentru cei nevoiasi. “Am luat salata, biscuiti, carnati, paine si cateva legume. Sunt de mare ajutor, avand in vedere ca pensia mea este mica”, spune o femeie aflata la centru.

Dar nu numai pensionarii se bazeaza pe astfel de ajutoare. Un neamt din patru se plange ca traieste cu un salariu prea mic si ca munca nu ii este apreciata la adevarata valoare. “Toata lumea spune ca este grozav sa avem doar 2-2,5 milioane de someri. Dar daca esti platit cu doar sase euro pe ora, iti dai seama ca nu e deloc profitabil”, spune Thomas Weers, antrenor sportiv. Barbatul spune ca ar castiga mai mult lucrand pe comision, decat avand o slujba permanenta.


Cu sase euro pe ora, un neamt castiga aproximativ 1.000 de euro pe luna, un salariu considerat extrem de mic in Germania. “Suntem impozitati extrem de puternic acum. Banii pe care ii trimitem Greciei ar trebui sa fie folositi pentru reconstructia Germaniei”, este de parere pensionara Liliana Pfundt. Aceasta ar fi vrut ca tara sa isi pastreze moneda nationala, marca, si spune ca munca de 40 de ani nu se reflecta in pensia pe care o primeste.

Sistemul de ajutor social din Germania este unul dintre cele mai bune din lume, asa ca cei care vin la astfel de centre nu sunt chiar oameni care nu isi permit sa isi hraneasca familia. Dar pe masura ce populatia continua sa imbatranesca, tara are nevoie sa devina mai competitiva pentru ca populatia sa-si poata mentine nivelul de trai.

sursa: www.incont.ro

 
 

Etichete:

Leave a Reply