STUDIU. În mod neaşteptat, ei sunt cei mai fericiţi oameni din lume




Cele mai fericite persoane din lume sunt tocmai cele din ţările sărace. Aceasta este concluzia unui studiu recent, realizat de specialiştii de la Gallup în 148 de ţări.

Potrivit datelor obţinute în urma cercetării, locuitorii din El Salvador, Paraguay, Uruguay şi Panama se numără printre cei mai fericiţi oameni din lume. Cifrele mai arată că şapte din cele 10 ţări din lume cu cei mai fericiţi locuitori se află în America Latină, notează site-ul Pravda.ru.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii de la Gallup au rugat aproximativ 150.000 de persoane, câte 1.000 de voluntari din fiecare ţară, să răspundă unui chestionar, care cuprindea întrebări cu privire la cât de odihniţi se simt, dacă sunt trataţi cu respect, dacă zâmbesc sau râd des sau dacă se simt bucuroşi.

Rezultatele au arătat că, în Panama şi Paraguay, 85% dintre cei chestionaţi au răspuns “da” la toate cele cinci întrebări, cele două ţări ajungând în fruntea listei. Acestea au fost urmate îndeaproape de El Salvador, Venezuela, Trinidad şi Tobago, Thailanda, Guatemala, Filipine, Ecuador şi Costa Rica.


Naţiunile prospere pot fi uneori profund nefericite, arată datele studiului, în timp ce ţările sărace au uneori o populaţie mai optimistă.

Astfel, populaţia cu cei mai trişti locuitori se află în Singapore, bogatul şi ordonatul oraş-stat asiatic, care se numără printre cele mai dezvoltate din lume. Germania şi Franţa se află alături de regiunea autonomă somaleză Somaliland pe locul 47 în rândul ţărilor cu populaţie mai puţin fericită. SUA s-au clasat pe locul 33 în ceea ce priveşte abordarea optimistă a vieţii de zi cu zi.

În rândul celor mai nefericite ţări se află Irakul, Yemenul, Afganistanul şi Haiti, precum şi Armenia, Georgia şi Lituania.

sursa: www.gandul.info

Leave a Reply

 

Like, ca să fii INFORMAT