Deutsche Telekom va concedia 1.200 de angajaţi în Germania




Grupul de telefonie Deutsche Telekom, intenţionează să elimine 1.200 de locuri de muncă în serviciile sale administrative din Germania, a declarat joi un purtător de cuvânt al companiei.

Activităţile de resurse umane, contabilitate şi marketing, unde există numeroase posturi redundante după unirea T-Home şi T-Mobile sub acelaşi acoperiş în 2010, sunt vizate în mod deosebit de acest plan “care se bazează exclusiv pe plecări voluntare şi care va permite realizarea unor economii de 100 milioane de euro pe an”, a adăugat purtătorul de cuvânt.


Aceste noi concedieri se vor adăuga unui plan anunţat anterior care prevede eliminarea a aproximativ 40% din efectivele administrative la sediul de la Bonn (vestul Germaniei) al companiei până în 2015, ceea ce ar însemna eliminarea a cel puţin 1.300 de locuri de muncă.

În prezent, Deutsche Telekom are aproximativ 75.000 de salariaţi în Germania şi peste 230.000 la nivel global. Directorul general de la Deutsche Telekom, Rene Obermann, va pleca anticipat din fruntea companiei la sfârşitul lui 2013, urmând a fi înlocuit de directorul financiar Timotheus Hoettges. Compania încearcă să-şi reducă costurile pentru a putea investi 30 de miliarde de euro în următorii trei ani pentru extinderea reţelei de mare viteză din Germania.

sursa: www.capital.ro / Agerpres

Etichete:,

Leave a Reply