mar, Apr 22nd, 2014

Brandurile care au fost alături de Hitler fac astăzi afaceri de miliarde de euro

 

Servicii sau produse pe care le folosim în viaţa de zi cu zi în 2013 şi oamenii care le-au creat au fost alături de liderul Germaniei din anii 30-40 şi i-au susţinut ascensiunea la putere.

Statul german a creat în 1990 un fond în care companiile cu trecut nazist să plătească pentru a compensa modul în care au fost trataţi angajaţii lor în perioada naziştilor printre care şi ameninţarea cu lagărele de concentrare.

Lufthansa

Folosind cel mai modern avion de la acea vreme, pus la dispoziţie de şeful companiei germane Lufthansa, Hitler şi-a făcut campanie electorală în 1932 în peste 100 de oraşe ale Germaniei. Pilotul Fuhrerului spunea că Hitler avea să contribuie decisiv la popularizarea zborului cu avionul în rândul populaţiei. Pe coada avionului trona svastica în locul siglei actuale reprezentate de o pasăre.

Astăzi, compania transportă peste 100 de milioane de pasageri pe an, sub brandurile Lufthansa, SWISS, Austrian Airlines, bmi şi Germanwings

Thyssen

Campania electorală a naziştilor din 1932 a fost susţinută de simpatizanţii lui Hitler, printre care magnatul oţelului, Thyssen, pregătit să ajute membri de partid cu pistoale noi fabricate în propria reţea de uzine.

În 2013, ThyssenKrupp este sinonimă cu oţelul. Pentru şefii companiei germane, însă, oţelul înseamnă tot mai mult datorii, de circa 6 miliarde de euro în prezent. Producătorul de oţel începe acum un plan masiv de reorganizare cu speranţa de a deveni un lider în sectorul tehnologic.

Hugo Boss

Apropiat al lui Hitler, Hugo Boss a creat uniformele naziştilor. Hugo Boss şi-a început cariera ca simplu croitor. După cel de-al Doilea Război Mondial, când avea 33 de ani, şi-a fondat propria companie în Metzingen, Germania. Atunci aceasta era doar o mică unitate firmă cu 30 de angajaţi, la distanţă de brandul cunoscut în întreaga lume de acum.

Când compania a început să simtă impactul crizei economice din 1931, Boss a acceptat oferta de a face uniforme pentru partidul nazist. În 1931, angajaţii Hugo Boss au început să lucreze la uniformele militare pentru trupele SS şi SA, dar şi pentru Tineretul Hitlerist. În afara uniformelor, Boss producea şi haine obişnuite până în 1938 când “şi-a reorientat producţia exclusiv activitatea pe producţia de uniforme”, potrivit spuselor unui specialist în istoria lui Boss la Universitatea din Munchen.

Henry Ford

Printe susţinătorii lui Adolf Hitler, se numără şi antisemitul Henry Ford, fondatorul celui mare producător de autovehicule de la acea vreme. Americanul Ford este primul cetăţean străin decorat de liderii nazişti cu ordinul “Vulturul German” pentru sprijinul puternic acordat regimului.

Daimler şi BMW

Fiii din prima căsătorie ai soţiei ministrului propagandei, Joseph Goebbels, au moştenit imperiul industrial construit de tatăl lor, Guenther Quandt, producătorul armelor de foc Mauser şi al rachetelor antiaeriene pentru maşina de război al celui de-al Treilea Reich. Printre cele mai valoroase active se numără un pachet minoritar la constructorul de maşini Daimler AG. Câţiva ani mai târziu aveau să cumpere o parte din Bayerische Motoren Werke AG (BMW). Cei doi fraţi au murit acum câteva decenii, însă moştenirea lor s-a transmis copiilor. Văduva lui Herbert, Johanna Quandt, de 86 de ani, şi copiii lor, Susanne Klatten şi Stefan Quandt, au rămas în atenţia publicului ca acţionari majoritari ai BMW.

Ford, Daimler şi BMW sunt astăzi lideri mondiali în industria auto cu vânzări de sute de milioane de unităţi.

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved