Cele mai frumoase sate din Europa. Cinci localităţi mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin frumoase ca Paris sau Londra – oligarh
mar, Iul 10th, 2018

Cele mai frumoase sate din Europa. Cinci localităţi mai puţin cunoscute, dar nu mai puţin frumoase ca Paris sau Londra

Marile capitale ale Europei, în frunte cu Paris, Roma sau Londra au fost cântate de artiştii din toată lumea, au fost imortalizate de pictori şi descrise în cele mai frumoase metafore de poeţii din toate timpurile. În umbra lor însă “trăiesc” o serie de sate care nu doar că sunt la fel de fermecătoare, dar te cuceresc prin faptul că pe străzi nu se aud claxoanele taxiurilor ci zumzetul vocilor turiştilor de pretutindeni care vin aici să se delecteze cu cele mai bune vinuri, cu mese tradiţionale şi cu muzică live. Priveliştea nu dezamăgeşte nici ea, niciodată.

Saint Emilion este găseşte la mai puţin de o oră de Bordeaux şi totuşi se află la ani lumină de oraşul “unde s-a născut vinul”. Străduţe înguste şi pietruite, restaurante care te imbie să intri şi cât vezi cu ochii podgorii de viţă de vie. Cam aşa arată Saint Emilion. Acelaşi sat unde locuiesc mai puţin de 2.000 de oameni găzduieşte şi 860 de chateau-uri. În Franţa termenul de chateau defineşte nu (doar) un castel cum ar fi normal dacă am traduce ad-literam, ci un producător de vin. Mai exact, crama fiecărui producător din regiune este un castfel, dar se numeşte chateau doar dacă vinifică acolo vinul realizat din struguri proprii. Pe scurt, acest sat din sud-vestul Franţei cuprinde 860 de castele unde se produce vin. Şi nu orice vin, ci vinul de Bordeaux, considerat a fi unul dintre cele mai bune din lume.

Saint Emilion este cu siguranţă cel mai cunoscut din regiune şi nu doar datorită poziţionării sale strategice în mijlocul viilor, ci şi datorită faptului că te poţi pierde (sau măcar încerca) pe străduţele sale înguste flancate cu wine-baruri şi magazine care vând, ce altceva decât vin. Localnicii glumeau spunând că există 1.000 de wine-baruri, câte unul la fiecare doi locuitori permanenţi. Peisajul este completat cu biserici construite în stil romani şi chateaux-uri îmbrăţisate de viţă-de-vie. Peisajul înconjurător, vizibil din mai multe puncte strategice, pare desprins dintr-o poveste. Nu degeaba acest sătuc şi-a făcut loc pe lista UNESCO World Heritage care reuneşte unele dintre cele mai importante obiective turistice din lume.

Acelaşi Saint Emilion, situat pe un deal în mijlocul podgoriilor, găzduieşte două hoteluri de cinci stele – dintre care un castel şi un hotel butic amplasat chiar în inima satului, cu o privelişte incomparabilă. Mai mult, trei restaurante cu un total de patru stele Michelin au venit aici, după vinurile care au delectat papilele gustative ale şefilor de stat sau guvern, ale capetelor încoronate, la fel ca şi pe cele ale executivilor de top şi pasionaţilor de licoarea lui Bacchus.

Mai e nevoie de vreun argument?

Una dintre ţările mele preferate din lume este Italia unde deşi am ajuns deja de vreo 30 de ori simt că mai trebuie să merg de cel puţin la fel de multe pentru a simţi că am văzut măcar şi o bucăţică din tot ce are acest stat de oferit. Ţin minte că cineva – nu ştiu exact cine, dar o minte luminată cu siguranţă – a spus că ai nevoie de 300 de ani pentru a vedea tot ce are de oferit “Cizma”. Nu am 300 de ani la dispoziţie, dar am o regulă, niciun an fără Italia. Mi-e greu să aleg satul meu preferat, pentru că sunt atât de multe (şi mai am încă de descoperit “câteva”), dar Vernazza sigur ocupă un loc aparte. Este una dintre cele cinci urbe ce formează Cinque Terre, o colecţie micuţă de “bijuterii” arhitecturale colorate, ce stau în buza mării albastru ciel în timp ce pe străduţele suficient de înguste doar pentru pietoni miros a cannoli, pizza şi fructe de mare. Vernazza mi-a plăcut cel mai mult dintre cele cinci sate şi poate pentru că aici am “locuit” câteva nopţi, în apartamentul unei localnice plecate la rândul ei în vacanţă. Dimineaţă îi vedeam de la balcon pe localnicii care se îndreptau agale către cafeneaua din sat unde îi astepta un ristretto puternic şi un croissant umplut cu ciocolată. Tot de la balcon puteam să ascult marea deşi nu o puteam vedea, nu mă putea încânta cu ale ei tonuri de verde şi albastru. Nu era nevoie să merg mai mult de 5 minunte pentru a ajunge în portul presarat cu bărci pescăreşti în toate culorile curcubeului. Ce să mai, paradisul!

Hallstatt este ascuns în sânul munţilor austrieci, parcă special pentru a-i păstra farmecul secret de hoardele de turişti care vin în număr tot mai mare indiferent de sezon. Aşezat pe malul lacului cu acelaşi nume, acest oraş-sat este la fel de fotogenic indiferent de anotimp. Iarna localnicii îl iau cu asalt în timpul vacanţelor la schi, în timp ce în restul anului chinezii şi asiaticii vin aici pentru a se inspira. Nu de alta, dar China a replicat Hallstatt-ul la ea acasă. Ce altă dovadă că acesta este unul dintre cele mai frumoase sate din lume?

Şi când în vezi de pe drum, în timp ce şoseaua coteşte către dreapta, şi când îl admiri la pas, Hallstatt-ul pare că a fost “construit” de un artist care a pus în practică un tablou frumos.

La nici trei ore de mers cu maşina, dincolo de graniţă încă, în Cehia se află o altă destinaţie demnă de bucket-list-ul oricărui călător cu experienţă. Cesky Krumlov a trebuit să “crească” în umbra oraşului capitală Praga, o bijuterie arhitecturală care primeşte anual peste 7 milioane de turişti. De altfel, oraşe precum PRaga şi Budapesta sunt cele care au scos din anonimat regiunea Europei Centrale şi de Est, văzută astăzi ca un loc unde timpul s-a oprit în loc. Cam la fel este şi în Cesky Krumlov unde nu au ajuns încă mulţimile de turişti şi unde nici localnicii nu se grăbesc să ia cu asalt străduţele flancate de case vechi şi tradiţionale. Este un oraş peste care tronează castelul şi este un oraş pe care-l poţi fotografia din orice unghi şi arată bine. Un fel de Claudia Schiffer.

Am lăsat pe final un sat care mie-mi inspiră linişte şi pace. Se află la circa trei ore de Bucureşti într-o zi bună (fără deja obişnuitul trafic), şi totuşi este într-o altă lume. O lume mai bună, unde vara tot peisajul este pictat în tonuri de verde crud, asortat perfect cu cerul senin ca lacrima. Iarna însă, în satul Măgura, covorul este complet alb. Cât vezi cu ochii o mare de alb. Dar cel mai frumos îi toamna când ai senzaţia că ai în faţă o pictură impresionistă, iar artistul a pus pe şevalet mai multe tonuri decât ştiam că există. Iar aici, nu se aud nici maşinile, nici localnicii şi nici chiar turiştii – care nu-s prea mulţi. Poţi merge să asculţi natura. Şi din când în când mai “cântă” dintr-o curte sau alta un căţel la vederea unei mâţe ce trece agale prin faţa porţii. Atât!

sursa www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved