Comitetul de conducere al Santander, a doua mare bancă din Europa după capitalizarea bursieră, a numit-o miercuri pe Ana Botin, în vârstă de 53 de ani, în fruntea băncii spaniole.

Până acum, Ana Botin a deținut funcția de director general al subsidiarei Santander din Marea Britanie și este reprezentantul celei de-a patra generații din familie care preia conducerea instituției. Ana Botin a studiat în Elveția, SUA și în Marea Britanie, vorbește cinci limbi străine și a lucrat inițial la J.P. Morgan, devenind vicepreședinte la 24 de ani.

Ana Botin este deja unul dintre cei mai respectați bancheri din lume. Experiența sa, capacitățile solide de conducere și judecată vor continua să definească Santander ca una dintre cele mai importante instituții financiare globale’, a afirmat șeful Goldman Sachs Group, Lloyd Blankfein.

Emilio Botin, un descendent al unei dinastii bancare care a transformat Santander dintr-o bancă regională într-un gigant internațional, a murit în 9 septembrie, în urma unui atac de cord, la vârsta de 79 de ani.

Activele Santander, cea mai mare bancă din zona euro, se ridică la 1.200 miliarde de euro (1.600 miliarde de dolari), iar operațiunile de creditare se desfășoară pe diverse piețe — Marea Britanie, Brazilia, SUA, Polonia, dar și Spania.

Miercuri, la închiderea ședinței bursei de la Madrid, acțiunile Santander înregistrau un declin de 0,7%, la 7,70 euro, evaluând banca la aproximativ 92,3 miliarde de euro, scrie Agerpres in pagina electronica.

sursa: incomemagazine.ro