mie, Mar 9th, 2016

Cine este cea mai tânără miliardară din lume. Are doar 19 ani şi o avere de 1.200.000.000 de dolari

Alexandra Andresen, 19 ani, a devenit cea mai tânără miliardară din lume cu o avere estimată la 1.2 miliarde de dolari, scrie Daily Mail. Tânăra din Norvegia a moştenit averea de la tatăl său Johan F. Andresen.

Alexandra împreună cu sora ei Katharina, 20 de ani, au apărut pentru prima dată în catalogul Forbes cu cei mai tineri miliardari din lume. Surorile se află pe locul 1475 în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume.

Familia lor şi-a construit averea în industria tutunului, stră-stră-străbunicul tinerelor înfiinţând cea mai mare companie producătoare de ţigări din Norvegia.

Compania a fost vândută în 2005 pentru 500 de milioane de dolari, bani care au fost investiţi în proprietăţi şi în diferite fonduri hedge. Doi ani mai târziu, tatăl lor le-a dăruit celor două fiice 80% din acţiunile companiei Ferd Holdings.

„Simt că am o mare responsabilitate. Pe de o parte simt că nu am făcut nimic să merit acestă avere, pe de altă parte vreau să dezvolt compania şi să devină şi mai bună. Găsirea unui mod de a da ceva înapoi (n.r comunităţii, oamenilor) este dificilp. Faptul că familia mea are resurse financiare mi-a oferit multe oportunităţi de dezvoltare, dar banii nu sunt suficienţi pentru a reuşi”, se arată într-un interviu pe pagina companiei Ferd Holdings.

Al treilea cel mai tânăr miliardar este Gustav Magnar Witzoe, 22, tot norvegian. „Averile celor trei sunt moştenite, dar este uimitor faptul că cei mai tineri miliardari din lume sunt norvegieni”, a declarat Kerry Dolan, editor Forbes, pentru The Telegraph.

Cel mai bogat om de pe planetă, potrivit Forbes, este în continuare Bill Gates cu o avere de 75 de miliarde de dolari, urmat de Amancio Ortego, fondator Zara, şi de omul de afaceri Warren Buffet. 

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved