joi, Iun 15th, 2017

Cine este femeia care conduce cel mai bun hotel din România

Adina Plopeanu a investit alături de soţul ei aproape 7 milioane de euro în dezvoltarea unui hotel de patru stele în Târgu-Mureş (Privo), care a fost clasat pe locul întâi în topul TripAdvisor al celor mai bune hoteluri din ţară.

Complexul Privo este format dintr-un hotel cu design modern şi o vilă în stil art nouveau cu o istorie de peste un secol. Hotelul are 40 de camere şi apartamente, clasificate cu 4 şi 5 stele, în timp ce vila are trei camere şi trei apartamente, fiecare cu un design unic, fiind mobilată cu piese originale Thonet şi Art Deco, vechi de peste 100 de ani şi recondiţionate.

Ea a absolvit Facultatea de Business şi Facultatea de Turism din Cluj-Napoca, după care a fost coordonator de proiect la restaurarea hotelului Germisara din Geoagiu-Băi. Apoi a urmat proiectul Privo. Adina Plopeanu este fiica lui Emil Morariu, acţionar al companiei Bere Mureş până la tranzacţia din 2008, când afacerea a fost preluată de Heineken.

Ea mai deţine alături de soţul ei, de profesie inginer constructor, o companie de construcţii, Construct Mapcom în Târgu-Mureş, o clădire de birouri şi o hală industrială. Comparativ cu 2015, hotelul Privo a înregistrat anul trecut o creştere a cifrei de afaceri cu 23% şi a gradului de ocupare cu 15%, având creşteri pe fiecare segment de activitate. Pentru 2017, ea estimează o creştere cu 10% a veniturilor, respectiv a gradului de ocupare. „Ne vom concentra pe creşterea gradului de ocupare în weekend prin organizarea de teambuildinguri şi pachete de tip city break”, spune ea.

Timpul liber şi-l dedică copiilor ei, iar acum se poate detaşa mai uşor de hotel, pe care-l consideră al treilea copil, deoarece „am o echipă de profesionişti pe care mă pot baza”. Cele mai frumoase momente extra-job sunt cele legate de copii, naşterea, botezurile la care a fost naşă, dar şi concediile petrecute în Sardinia. „Sunt o persoană pozitivă şi îmi place tot timpul să găsesc ceva frumos oriunde aş fi, de aceea este foarte uşor să spun că viaţa mea în sine este foarte frumoasă.”

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved