lun, Mai 12th, 2014

Cine este Lee Kun Hee, omul care a creat cel mai mare producator de smartphone-uri din lume. In 2013, companiile sale au generat vanzari echivalente cu 23% din PIB-ul Coreei de Sud

 

Presedintele Samsung Electronics, Lee Kun Hee, sub conducerea caruia compania a devenit cel mai mare producator de smartphone-uri din lume, a fost operat duminica in urma unei crize cardiace si se afla in stare stabila, transmite Bloomberg.

Lee, in varsta de 72 de ani, a suferit un infarct, a fost resuscitat si stabilizat la Soonchunhyang University Hospital, iar ulterior a fost operat la Samsung Medical Center, transmite Mediafax.

Povestea lui Lee Kun Hee

De la preluarea conducerii companiei sud-coreene in 1987, Lee a transformat-o in cea mai mare companie de tehnologie din Asia si in cel mai mare producator de smartphone-uri, televizoare si cipuri la nivel mondial.

In 2012, Lee l-a numit pe fiul sau, Lee Jae Yong, in functia de vicepresedinte, iar pe fiica sa, Lee Boo Jin, presedinte al companiei afiliate Hotel Shilla.

Numirea fiului sau in postul de vicepresedinte a fost un pas clar catre asigurarea succesiunii la conducerea Samsung Electronics, a declarat Heo Pil Seok, director general al companiei Midas International Asset Management, in Seul.

Actiunile Samsung Electronics au crescut de 137 de ori de cand Lee a devenit presedinte, in locul tatalui sau Lee Byung Chull.

Lee este al treilea fiu al lui Lee Byung Chull, dar a fost preferat de tata pentru ca ceilalti doi fii nu erau interesati de afaceri, potrivit biografiei acestuia, “The Lee Kun Hee Story”, publicata in 2010.

In 2005, Lee Kun Hee a fost inclus in topul celor mai influenti 100 de oameni la nivel mondial, realizat de revista Time.  Averea sa este de 11 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Lee conduce si Samsung Group, care are peste 70 de companii afiliate la nivel mondial, inclusiv compania producatoare de electronice.

De la preluarea conducerii Samsung Electronics de catre Lee Kun Hee, in 1987, vanzarile acesteia au atins anul trecut 228.700 miliarde de woni (223,24 miliarde dolari), fiind cea mai mare companie producatoare de electronice din lume, in functie de venituri.

In 2013, companiile din cadrul Samsung Group au generat vanzari de 333.900 miliarde woni (325 miliarde dolari), potrivit datelor Fair Trade Commission din Coreea de Sud, suma echivalenta cu circa 23% din PIB-ul tarii.

Samsung Electronics a raportat pentru primul trimestru cele mai scazute vanzari din ultimele cinci trimestre la divizia de telefoane, din cauza concurentei produselor ieftine din China, dar si a faptului ca Apple s-a asociat cu China Mobile, pentru vanzarea iPhone.  Compania l-a inlocuit in aceasta saptamana pe directorul de design al dispozitivelor mobile, pe fondul declinului vanzarilor si al proceselor cu Apple pe tema drepturilor de proprietate intelectuala.

Vanzarile Samsung Electronics au scazut cu 9% in primul trimestru, fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar profitul net a urcat cu 5,9%, la 7.570 miliarde de woni (7,3 miliarde dolari). Veniturile diviziei de telefoane a Samsung, cea mai mare a grupului, au scazut la 32.400 miliarde de won (32 miliarde dolari) in primele trei luni ale anului, cel mai redus nivel atins dupa ultimul trimestru din 2012.

Divizia de dispozitive mobile asigura 76% din profitul operational al Samsung.

Cota Samsung Electronics pe piata smartphone a scazut pentru prima oara in ultimii cinci ani, iar actiunile grupului au inregistrat de la inceputul anului un declin de 1,6%.

Compania a lansat luna trecuta la vanzare smartphone-ul Galaxy S5, cu functii care includ ecran de 5,1 inci, recunoastere de amprenta, camera de 16 megapixeli, senzor pentru ritmul cardiac si carcasa rezistenta la apa.  Samsung anticipeaza ca vanzarile de aparate S5 le vor depasi pe cele de S4. Grupul a livrat 63,5 milioane de Galaxy S4 pana la sfarsitul lunii februarie, conform estimarilor analistilor.

Potrivit Strategy Analitycs, cota Samsung pe piata globala de smartphone-uri a scazut in primul trimestru la circa 31%, de la 32% in urma cu un an.

sursa: www.incont.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved