Confortabil, ieftin si rapid: Platile pe mobil ameninta suprematia bancilor – oligarh
mar, Noi 25th, 2014

Confortabil, ieftin si rapid: Platile pe mobil ameninta suprematia bancilor

shutterstock_90508825

Cecurile si ordinele de plata nu mai sunt la moda in epoca moderna, cand transferurile de bani se fac pe cale virtuala. Insa dincolo de tranzactiile mari de bani care se fac online in sistemul financiar, exista o noua tendinta cu un mare potential, printre utilizatorii de smarthpone: transferurile sau platile direct de pe mobil.

Snapchash, serviciu nou de la Snapchat

In 17 noiembrie, celebra aplicatie Snapchat, prin care utilizatorii trimit fotografii ce se autodistrug la cateva secunde dupa ce sunt primite de alti useri, a lansat un nou serviciu, care permite transferurile de sume mici de bani, direct de pe smartphone-uri, scrie The Economist.

Serviciul se numeste Snapcash, iar initiativa vine dupa ce o banca franceza, Groupe BPCE, a anuntat ca va permite curand clientilor ei sa transfere bani prin intermediul Twitter, iar Facebook si Apple si-au anuntat si ele intentia de a crea astfel de servicii.

Platile P2P (persoana-catre-persoana) incep sa se dezvolte rapid. Anul trecut, Forrester, o firma de cercetare de piata, a prezis ca transferurile P2P din America vor atinge pana in 2017 suma de 4 miliarde de dolari. Statisticile au suferit numeroase schimbari de atunci si pana in prezent, cand se prognozeaza ca, anul acesta, transferurile P2P vor atinge suma de 5 miliarde de dolari in America si ca va creste cu 26% pe an, astfel incat se va ajunge la o suma de 17 miliarde de dolari pana in 2019.

Venmo, plati pe mobil „sociale”

Venmo este un alt serviciu similar foarte in voga, mai ales datorita unor ramificatii „sociale” ale aplicatiei. Pe langa transferul P2P, aplicatia permite impartirea notei de plata de la restaurant intre mai multe persoane si ofera informatii suplimentare despre tranzactii. In plus, transferul poate fi insotit si de un mesaj. Textul (nu si suma tranzactionata) poate fi facut vizibil intre mai multi prieteni.

Utilizarea telefonului mobil pentru transferul de bani sau pentru realizarea unor plati nu este o idee noua. Primul serviciu de acest gen, care a deschis calea catre o noua piata de astfel de aplicatii, a fost lansat in 2007. Se numeste Kenya M-PESA si este utilizat astazi de 17 milioane de kenieni, adica de aproape doua treimi din totalul populatiei adulte a acestei tari. De asemenea, PayPal detine de ceva timp o astfel de aplicatie si este considerat lider pe aceasta piata in America.

Ideea platilor si transferurilor de bani pe mobil nu este noua, insa sufera numeroase transformari. Producatorii lanseaza aplicatii noi, in care transferurile de bani se fac mai repede si mai usor. De exemplu, Snapcash permite utilizatorilor sa transfere bani catre prieteni prin simpla glisare a bancnotelor pe desktopul smarthpone-ului.

Probleme pe care le ridica aceste servicii

Pe cat de facile si la indemana sunt, aceste aplicatii sau servicii de plati ridica numeroase semne de ingrijorare, prima si cea mai importanta dintre ele fiind securitatea tranzactiilor.

In ciuda asigurarilor venite din partea producatorilor, au existat situatii in care astfel de sisteme de plati au esuat in a proteja informatiile confidentiale ale userilor. Exista insa imbunatatiri si in acest sens., providerii dand asigurari ca transferurile ruleaza pe platforme de plati in care informatiile confidentiale sunt foarte bine protejate. O alta masura este limitarea sumelor tranzactionate. Noul serviciu Snapchat foloseste Square, o firma de plati care impune o limita de transfer de 250 de dolari pe saptamana, suma care poate creste pana la maximum 2500 de dolari.

O alta problema ridicata cu privire la aceste servicii este legata de modul in care fac providerii bani. Unele aplicatii percep o taxa la fiecare tranzactie. Alte aplicatii introduc servicii premium si incearca sa monetizeze datele pe care le strang despre plati ori sa vanda publicitate prin intermediul lor. Cu toate acestea, Denee Carrington, angajat la Forrester, a declarat, pentru The Economist, ca utilizatorii se asteapta sa primeasca aceste servicii gratuit, cel putin la nivelul transferurilor interne.

Bancile par sa fie cele care vor avea cel mai mult de suferit de pe urma acestui trend. Amenintarea pe care au resimtit-o in urma lansarii tot mai multor astfel de servicii le-a determinat sa isi creeze si lanseze propriile servicii de plati P2P, sustine Carrington. Amenintarea totusi persista asupra bancilor, in conditiile in care consumatorii, in special generatiile tinere, par sa fie mai interesate de serviciile oferite de noii „jucatori” de pe piata si nu de banci.

sursa: www.business24.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved