vin, Oct 18th, 2013

Criză în Ucraina: Are de rambursat 60 mld. dolari. Rezerva valutară a scăzut deja cu o treime

 

Creditorii internaţionali ai Ucrainei vor trece în următoarele 18 luni printr-o perioadă dificilă, în condiţiile în care ţara vecină are de rambursat datorii de 60 de miliarde de dolari pe fondul diminuării rezervelor valutare, transmite Reuters.

Problema datoriilor Ucrainei a ieşit în evidenţă luna aceasta când firma petrolieră de stat Naftogaz a evitat la limită intrarea în incapacitate de plată. Până la urmă Ucraina a plătit o datorie de 22 milioane de dolari a Naftogaz, dar această datorie a venit într-un moment în care rezervele băncii centrale se situează la puţin peste 20 de miliarde de dolari, suficient pentru a acoperi doar trei luni de importuri.

Urmează însă şi alte plăţi. Din cele 60 de miliarde de dolari, o treime din PIB, care trebuie rambursate anul viitor, statul datorează şapte miliarde de dolari. Dacă la aceasta se adaugă o gaură de 10 miliarde de dolari în balanţa de plăţi, o economie în recesiune şi un guvern care vrea să emită obligaţiuni în loc să plătească arieratele este uşor de văzut de ce investitorii sunt îngrijoraţi.

Cu excepţia fondurilor speculative sau a oportuniştilor care caută randamentele mari, majoritatea investitorilor au refuzat Ucraina, o mişcare care luna trecută s-a accelerat după ce Moody’s a retrogradat ţara la ‘Caa1′ şapte note în zona calificativelor tip junk (nerecomandat pentru investiţii).

‘Chiar şi cea mai sănătoasă companie ucraineană va avea dificultăţi în a-şi refinanţa datoria externă înainte ca statul să-şi rezolve problemele’, apreciază Okan Akin, analist la firma de gestionare a activelor Alliance Bernstein.

O opţiune ar putea fi un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, care ar aduce bani în banca centrală şi i-ar linişti pe investitori. Însă condiţiile Fondului, flexibilitatea cursului de schimb şi reducerea subvenţiilor la energie nu sunt pe placul unui guvern care în 2015 se va confrunta cu alegeri generale. O misiune a Fondului va începe săptămâna aceasta o vizită de lucru la Kiev însă analiştii sunt pesimişti că un acord va fi încheiat înainte de alegerile din 2015.

‘Singurul lucru care ar putea forţa ajungerea rapidă la un acord este o prăbuşire a hryvnei ceea ce ar arunca Ucraina într-o criză a balanţei de plăţi’, estimează Tim Ash, analist la Standard Bank. ‘Având în vedere fundamentele Ucrainei aceasta nu este o probabilitate scăzută’,a adăugat analistul.

Fără un acord cu FMI, între Ucraina şi intrarea în incapacitatea de plată stau numai rezervele băncii centrale. Deşi acestea au scăzut cu o treime în ultimul an, analiştii estimează că Guvernul ar putea să supravieţuiască până în 2015. Analistul Barclays, Andreas Kolbe, estimează că rezervele băncii centrale ar putea scădea până la 11 miliarde de dolari la finele lui 2014 în timp ce analiştii de la UniCredit sunt mai pesimişti, prognozând că ar putea ajunge chiar şi până la cinci miliarde de dolari.

Însă alţi analişti sunt de părere că randamentele mari oferite de obligaţiunile Ucrainei ar putea să-i facă pe investitori să treacă cu vederea problemele sale. Potrivit lui Max Wolman de la Aberdeen Asset Management, creditorii internaţionali, incluzând aici şi FMI, ar putea să adopte o atitudine mai binevoitoare faţă de Ucraina după semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu UE, care ar urma să fie semnat la finele lunii noiembrie. În al doilea rând, Max Wolman crede că creditele şi schimburile comerciale în valoare de miliarde de dolari vor descuraja Rusia să împingă Ucraina în pragul falimentului.

sursa: www.economica.net

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved
 

Prietenii tăi sunt deja aici