Cum a reuşit un adolescent să pornească un business de sute de mii de dolari tunzând iarba – oligarh
sâm, Aug 24th, 2019

Cum a reuşit un adolescent să pornească un business de sute de mii de dolari tunzând iarba

R.J. Duarte este un tânăr de 19 ani din SUA. El a fost acceptat anul trecut la Colorado State University, însă a hotărât să nu urmeze cursurile universitare. „Facultatea nu este pentru mine”, şi-a spus pe atunci, şi asta pentru că businessul pe care îl fondase în anii de şcoală tocmai prindea avânt şi ajunsese la venituri cu şase cifre, aşa că el a decis să se concentreze pe antreprenoriat.

Cariera de antreprenor a lui Duarte a început la vârsta de 8 ani, când mergea să taie iarbă în curţile vecinilor săi din Golden, Colorado. Datorită faptului că era o persoană muncitoare, veniturile i s-au triplat în fiecare an, aşa că, în perioada gimnaziului, Duarte s-a asociat cu un prieten pentru a reuşi să tundă mai multe peluze. În liceu, şi-au numit businessul GreenWorx. Când au terminat şcoala, înainte de a se înscrie la facultate, Duarte a preluat frâiele businessului, întrezărind o oportunitate de creştere.

A decis să renunţe vechii clienţi pentru a-şi rebrendui compania drept un business premium de amenajare şi întreţinere a grădinilor. „Este o marjă mai mare de clienţi, dar şi un risc mai mare. Asta ne dă bătăi de cap, însă fără ele nu există recompensă”, spune tânărul antreprenor.

Instinctul său nu a dat greş. GreenWorx operează acum cu patru camioane şi o echipă de 12-15 angajaţi, majoritatea liceeni, iar anul acesta veniturile companiei se apropie de 750.000 de dolari. „Lumea mă întreabă tot timpul cum merge facultatea, însă aşa sunt oamenii – vor să afle despre diplomele pe care le deţii, nu despre businessul pe care îl conduci”, spune Duarte.

sursa www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved