Cum arată oraşul-fantomă de 174 de milioane de euro cu CASTELE de lux ABANDONATE unde nu locuieşte nimeni – oligarh
mie, Feb 6th, 2019

Cum arată oraşul-fantomă de 174 de milioane de euro cu CASTELE de lux ABANDONATE unde nu locuieşte nimeni

Imaginile surprinse cu drona deasupra unor mini-castele în valoare de 151 mil. lire sterline (174 mil. euro), parte a unui proiect urban abandonat din Turcia, au scos la iveală problemele cu care se confruntă economia ţării, relatează The Guardian.

Burj al Babas, proiectat ca un complex de locuinţe de lux lângă Mudurnu, un sat situat la jumătatea distanţei dintre Istanbul şi Ankara, a rămas neterminat anul trecut, după ce dezvoltatorul, Sarot Property Group, a dat faliment. Viitorul celor 300 de căsuţe, a căror construcţie a costat aproximativ 151 milioane de lire sterline (174 mil. euro), este acum incert si proiectul a devenit un exemplu de avertizare pentru alţi dezvoltatori din sectorul construcţiilor, adânc îndatorat, din Turcia.

Proiectul a început în 2014, cu construcţia de vacanţă pentru turiştii bogaţi din Golf. Locuinţele includ, de asemenea, băi turceşti şi un centru de divertisment. Până în prezent, doar câteva case de 379 000 de lire sterline, construite în stil Disney au fost vândute, dar de atunci câţiva investitori s-au retras, a declarat pentru agenţia franceză de presă Mezher Yerdelen, vicepreşedinte al Sarot Property Group. Din cele 732 de clădiri planificate, 587 au fost finalizate, iar compania are acum o valoare de 20 milioane de euro.

Complexul a fost mult timp dezaprobat de localnicii din Mudurnu, care declară că nu este în conformitate cu arhitectura tradiţională, caracterizată de clădiri bizantine, case tradiţionale otomane din lemn şi o moschee veche de 600 de ani.

Între timp, guvernul turc a introdus noi reglementări în domeniul construcţiilor menite să păstreze caracterul şi patrimoniul local al aşezărilor. În mai multe locuri, dezvoltările de locuinţe trebuie să se încadreze în arhitectura cartierelor existente.

Dar poate fi prea târziu pentru a anula unele pagube, spun unii specialişti. „Îmi fac griji că proiectele precum Burj al Babaş au deschis cutia Pandorei în anumite privinţe. Dezvoltările fără o planificare adecvată, care nu respectă geografia şi istoria împrejurimilor au explodat în Turcia de atunci”, a declarat Yaşar Adnan Adanalı, cercetător în domeniul dezvoltării urbane din Istanbul.

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a încurajat noile construcţii în timpul mandatului său, sprijinind proiectele de infrastructură mari, ca motor al economiei turceşti. Cu toate acestea, slăbirea lirei turceşti a determinat multe companii să se lupte pentru a plăti datoria în valută împrumutată pentru a finanţa proiecte sau pentru a  preveni falimentul.

În ciuda unor indicii sigure că problemele economice ale ţării se vor schimba în viitorul apropiat, grupul Sarot încă mai speră că Burj al Babas va fi terminat. „Trebuie doar să vindem 100 de vile pentru a ne plăti datoriile. Cred că putem depăşi această criză în 4-5 luni şi să inauguram parţial proiectul în 2019”, a spus Yerdelen.

sursa www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved