lun, Dec 4th, 2017

Cum să deschizi un business în Statele Unite şi de câţi bani ai nevoie

Să porneşti un business într-un mediu de afaceri străin, cum ar fi în America, poate fi destul de obositor şi dificil, indiferent de experienţa pe care o ai. De cele mai multe ori, atunci când oamenii se gândesc să imigreze ştiu ceea ce îşi doresc, însă nu şi cum să ajungă acolo.

„Dacă ţi-ai propus să îţi deschizi o afacere în America, te ajută foarte mult să faci parte dintr-o ţară care are tratate comerciale cu SUA. Şi, în cazul în care ai deja un business în ţara natală, îţi va fi mai facil să faci unul şi aici”, spune Andreea Dumitru, fondatoarea cabinetului de avocatură Dumitru & Associates PC.

Guvernul american, adaugă ea, înainte de a-ţi da viză, vrea să se convingă că ai fondurile necesare pentru a deschide firma aici. Şi, mai ales, că instituţia pe care ai gândit-o va genera suficienţi bani, astfel încât să îţi mai rămână şi după ce vei acoperi cheltuielile aferente întreţinerii companiei.

De altfel, businessul trebuie să aibă un impact economic pozitiv asupra economiei americane. Şi, cu toate că în lege, pragul pentru a primi Viza E2, care se numeşte şi viză de investitor, este de 40.000 de dolari, Dumitru crede că trebuie să fie de minim 100.000 de dolari.

Atunci când Consulatul decide dacă o aplicaţie merită să fie aprobată, se uită mai întâi la investiţia în business, adaugă ea. Ulterior, la câte locuri de muncă creează, cât este de inovativ şi dacă va contribui semnificativ la economie.

„Printre cele mai mari beneficii pe care le oferă Viza E2, se numără posibilitatea care I se dă titluarului firmei de a locui în SUA pe o perioadă determinată şi de a-şi aduce familia aici. Este vorba despre soţ/soţie şi copii cu vârsta de până în 21 de ani, necăsătoriţi, cărora li se dă dreptul de a lucra şi studia în State”, explică avocata.

Totodată, investitorul principal îşi poate aduce şi anagjaţii pe viza E2, în cazul în care aceştia dovedesc că au skilluri într-un domeniu care nu există în SUA.

Potrivit declaraţiilor sale, categoria de Viză E2 permite antreprenorilor străini să rămână în America atât timp cât întreprinderea lor funcţionează. „În urma şederii iniţiale de până la doi ani, afaceristul trebuie să solicite prelungirea statutului în trepte de până la 2 ani. În acelaşi timp, businessul trebuie să producă venituri cât să sprijine atât titularul de viză E2, dar şi familia acestuia. De asemenea, în cazul în care afacerea este încheiată, titularul vizei trebuie să se întoarcă în ţara din care provine”, mai spune Andreea Dumitru.

sursa www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved