lun, Iun 19th, 2017

În Rusia lui Putin, fetele învaţă la şcoală arta vânătorii de avere

Într-o Rusie suprarealistă în care gangsterii iubesc arta şi bikerii duri se visează îngeri, este normal ca tinere superbe, blonde irezistibile cu ochi albaştri să pornească la vânătoare de averi cu citate din Puşkin. Iar arta vânătorii de avere, o meserie în sine, se învaţă la şcoală.

Peter Pomerantsev, un ziarist britanic cu origini ruse, a început să viziteze frecvent Rusia în urmă cu aproape zece ani, ca producător de reality show-uri pentru televiziune; aşa a văzut el ţara lui Putin, după cum scrie The New York Times. „Realitatea” este redată de forţele întunecate ale Kremlinului – partide false de opoziţie se avântă într-o falsă opoziţie faţă de cei care conduc, un sistem de justiţie fals este angajat în impunerea legii şi ştiri false modelează ceea ce le este permis să vadă celor 143 de milioane de cetăţeni ai Rusiei. Această realitate este descrisă de Peter Pomerantsev în cartea sa „Nimic nu este adevărat şi totul este posibil: inima suprarealistă a Noii Rusii”. În această Rusie, afecţiunea falsă este învăţată şi apoi vândută. The Daily Beast a publicat un extras din cartea lui Pomerantsev în care acesta descrie academiile căutătoarelor de aur, în care tinerele sunt învăţate cum să-i cucerească pe milionari. Iar noua Rusie nu duce lipsă de milionari.

Prima întâlnire este guvernată de un principiu important: niciodată să nu vorbeşti despre tine. Ascultă-l. Lasă-l să creadă că îl găseşti fascinant. Află-i dorinţele. Studiază-i pasiunile. Apoi schimbă-ţi comportamentul în funcţie de ce descoperi.” Fetele îşi notează conştiincios ce le învaţă instructoarea. „Teoria afacerii ne învaţă o lecţie importantă: întotdeauna cercetează cu atenţie dorinţele consumatorului.”

Academia căutătoarelor de aur este şcoala unde găsirea unui bărbat cu foarte mulţi bani devine o profesie pentru tinerele rusoaice. Academia este mare, cu săli din marmură falsă, oglinzi uriaşe şi detalii aurite. Alături există un spa şi un salon de frumuseţe. Un aranjament practic: mai întâi cursuri, apoi înfrumuseţare. Profesoara este o roşcată trecută uşor de 40 de ani cu licenţă în psihologie, cu un MBA şi un zâmbet fals, persistent.

Să nu porţi niciodată bijuterii la prima întâlnire. Bărbatul ar trebui să creadă că eşti săracă. Fă-l să vrea să-ţi cumpere bijuterii. Să te duci la el într-o maşină ca vai de ea. Fă-l să vrea să-ţi cumpere una mai bună.” Studentele au plătit mii de dolari pentru fiecare săptămână de cursuri. Sunt zeci de astfel de „academii” în Moscova şi St. Petersburg, cu nume precum „Şcoala Gheişelor” sau „Cum să fii o femeie adevărată”.

„Du-te într-o zonă scumpă a oraşului”, continuă profesoara. „Uită-te încurcată la o hartă şi prefă-te că te-ai rătăcit. Un bărbat înstărit s-ar putea să vină să te ajute.”

Oliona a fost una dintre eleve. Acum este absolventă. „Vreau un bărbat care să stea sigur pe picioarele sale, un bărbat care să mă facă să mă simt la fel de în siguranţă ca în spatele unui zid de stâncă.” Cu alte cuvinte, fata vrea un bărbat cu bani. A învăţat să vorbească astfel la o academie de căutătoare de aur.

În mod normal, Oliona n-ar da atenţie unui om ca Pomerantsev, însă producătorul o va aduce într-un show de televiziune: „Cum să te măriţi cu un miliardar”. Propunerea a schimbat tot. Oliona este nerăbdătoare să-şi spună lumii povestea. Învăţăturile căutătoarelor de aur au devenit unul din miturile preferate ale Rusiei. Librăriile sunt pline de cărţi din care fetele află cum să impresioneze milionarii.

Un peşte rotofei (meserie ilegală) – peţitor, după cum se descrie el –, Peter Listerman este o celebritate de televiziune. Fetele îl plătesc pentru a le face cunoştinţă cu bărbaţi bogaţi. Bărbaţii bogaţi îl plătesc să le facă cunoştinţă cu fete. Agenţii săi, adolescenţi homosexuali, caută prin gări tinere cu picioare lungi, fete suple venite la Moscova în căutarea  norocului. Listerman le spune fetelor sale „pui”. „Vin-o la mine dacă eşti în căutarea unui pui”, sună reclamele sale, în care apar poze cu frigărui de pui pe băţ.

Oliona locuieşte într-un apartament nou, strălucitor, cu micul său câine, un animal agitat şi nervos. Apartamentul este una dintre arterele principale care duc în lumea miliardarilor moscoviţi, Rublevka. Bărbaţii bogaţi îşi duc amantele acolo pentru a putea ajunge uşor la ele în drum spre casă. Oliona a venit în Moscova din Donbas, o regiune minieră din Ucraina unde legea o fac liderii mafioţi. Mama sa a fost coafeză. Oliona a studiat aceeaşi profesie, dar mica afacere a mamei sale a dat faliment. Fata a venit la Moscova fără aproape nimic când avea 20 de ani. Şi-a găsit de lucru ca stripteuză la un cazinou, Fetele de Aur. Dansa bine, iar aceasta a ajutat-o să-şi găsească un finanţator. Acum câştigă cât câştigă în mod obişnuit o amantă – 4.000 de dolari pe lună, un apartament, o maşină şi două vacanţe pe an de câte o săptămână în Turcia sau Egipt. Milionarul primeşte în schimbul averii corpul suplu şi bronzat al tinerei oricând vrea, o fată întotdeauna radiind de fericire şi deschisă la orice.

„Ar trebui să le vezi feţele fetelor de acasă. Sunt moarte de gelozie”, povesteşte Oliona.

Dacă s-ar întoarce înapoi acolo? „Niciodată. Ar însemna că am dat greş.”
Acum are alte necazuri pe cap. Amantul i-a promis o maşină nouă în urmă cu trei luni, dar încă nu i-a dat nimic. Se teme că o s-o părăsească. „Tot ce se vede în acest apartament este al lui. Nimic nu-i al meu”, spune fata privind spre apartament ca spre o scenă, nu o casă în care locuieşte. Iar dacă amantul se plictiseşte de ea, Oliona rămâne fără casă. Va rămâne pe străzi, cu un câine nervos şi câteva rochii. Aşa că fata îşi caută un nou sponsor. Aici îi este de folos academia căutătoarelor de aur, un fel de educaţie pentru adulţi.

Până când îşi găseşte un nou finanţator, va trebui să fie foarte prudentă. Una din gărzile actualului amant o verifică periodic, dar într-o manieră elegantă. Alte fete sunt supravegheate mai strict: camere de luat vederi, detectivi.

Terenul de manevră al Olionei este o constelaţie de cluburi şi restaurante create aproape exclusiv cu scopul de a-i ajuta pe sponsori să-şi găsească fete şi pe fete să-şi găsească finanţatori. Bărbaţii sunt cunoscuţi ca „forbes-işti (de la lista Forbes a celor mai bogaţi)”. Fetelor li se spune „tiolki”, adică viţele. Este o piaţă unde cumpărătorul este rege: sunt sute de viţele pentru fiecare forbes-ist.

Seara începe la Galeria. În partea opusă este o biserică din cărămidă roşie. Pare un vapor uriaş care pluteşte prin zăpadă. Lângă restaurant, în parcare şi de-a lungul bulevardului sunt parcate maşini negre. Încruntate, gărzile de corp îşi aşteaptă fumând stăpânii, care stau înăuntru. Galeria este creaţia lui Arkady Novikov. Restaurantele sale asigură serviciile de catering pentru Kremlin. Fiecare restaurant are o altă temă: Orientul Mijlociu, Asia. Galeria este o amestecătură de coloane cu mese negre şi covoare de perete englezeşti. Scaunele şi mesele sunt în aşa fel aşezate încât pot fi văzuţi cei care stau în alte colţuri. Iar cele mai vizibile sunt femeile. Ele stau la bar, atente să-şi comande doar apă: o invitaţie pentru forbes-işti să le cumpere băutură mai scumpă. „Ha, ce naive sunt”, spune Oliona. „Toţi ştiu acum acest truc.” Fata comandă un cocktail şi sushi: „Întotdeauna mă prefac că nu am nevoie de nimic de la niciun bărbat şi asta îi atrage”.

La mijlocul nopţii, Oliona se îndreaptă spre ultimul club. O armată de Bentleyuri şi Mercedesuri blindate şi întotdeauna negre avansează încet spre intrare. Aproape de intrare, mii de tocuri înalte alunecă şi saltă pe gheaţă neagră, ca într-un dans de balet. Mii de zeiţe blonde îşi sprijină de bare spinările bronzate, dar acum udate de ninsoare. Aerul iernii este perturbat de mii de buze îngroşate care imploră să fie lăsate înăuntru. Nu este un spectacol de modă, ci ţine de muncă. Seara aceasta este şansa pentru aceste fete să-şi deschidă calea dansând sau radiind peste bariere de obicei imposibil de trecut de bani, armate private şi garduri de securitate.

Pentru o noapte pe săptămână, cel mai divizat oraş din emisfera nordică, în care superbogaţii trăiesc izolaţi de garduri într-o civilizaţie separată, catifelată, deschide un culoar mic, îngust, spre paradis. Iar fetele se înghesuie, împing şi ţipă prin această mică deschizătură, ştiind prea bine că au doar o şansă şi că dacă o ratează, vor fi aruncate înapoi în Moscova sălbatică.

Oliona păşeşte uşor în faţa cozii. Este pe lista VIP-urilor. La începutul fiecărui an plăteşte câteva mii de dolari pentru a se asigura că va fi oricând lăsată să intre. Este o taxă necesară pentru profesia ei.

Înăuntru, clubul arată ca un teatru baroc, cu un ring de dans în centru şi rânduri de loje pe pereţi. Forbes-iştii stau în cele mai întunecate loje şi plătesc mii de dolari pentru această plăcere, în timp ce Oliona şi sute de alte fete dansează dedesubt, aruncând priviri exersate spre loje, sperând că vor fi invitate sus. Însă lojele sunt în întuneric. Fetele nu pot şti cine stă acolo; flirtează cu umbrele.

„Atât de multe adolescente”, spune Oliona. Multe dintre fete spun că au 18 ani. Oliona are 22 de ani şi în curând nu va mai putea concura cu ele. „Ştiu că va trebui să-mi cobor curând standardele”, zice ea, mai degrabă amuzată decât abătută. Poate că aceasta este cheia succesului Olionei. Când intră în cameră, totul devine mai vesel, mai agitat. „Desigur, încă mai sper la un forbes-ist veritabil, dar dacă nu se poate şi nu se poate mă voi mulţumi cu un  milionar de provincie sau cu unul din acei expaţi plictisitori. Sau cu vreun bătrân cu bani.” Însă nimeni nu poate şti ce-i rezervă viitorul unei căutătoare de aur. Aceasta este prima generaţie care şi-a făcut o carieră din acest mod de viaţă.

La academie, lecţiile continuă. „Astăzi vom învăţa algoritmul primirii cadourilor”, spune instructoarea. „Când vrei un cadou de la un bărbat, aşază‑te la stânga lui, partea lui iraţională, emoţională. Dreapta este partea sa raţională: stai la dreapta dacă ai de discutat proiecte de afaceri. Dar dacă doreşti un cadou, stai la stânga. Dacă stă într-un fotoliu, stai pe vine, ca să se simtă mai înalt, ca şi cum tu ai fi un copil. Încordează-şi muşchii vaginali. Da, aţi auzit bine, muşchii vaginali. Îţi va face pupilele să se dilate şi astfel vei fi mai atractivă. Când el spune ceva, aprobă-l dând din cap. Astfel îl vei face să fie de acord cu tine. Şi, în sfârşit, când îi vei cere o maşină pentru tine, o rochie sau orice vrei, strânge-i mâna, dar uşor. Acum repetaţi: privesc, aprob, strâng!”, iar fetele repetă la unison: „privesc, aprob, strâng!”

„Fetele cred că au câştigat ceva când primesc vreo rochie de la noi”, povesteşte un milionar când îi sunt descrise lecţiile de la academie. „Le las câteodată să câştige. Dar frate, ce pot ele lua de la noi fără să vrem noi?”

„Ştii cum le spun eu?”, spune un alt milionar. „Le spun pescăruşi, ca păsările acelea care se rotesc pe deasupra gropilor de gunoi. Şi chiar sună ca nişte pescăruşi când stau la bar şi bârfesc.”

Nataşa este o altă absolventă a academiei. Vorbeşte decent germana şi lucrează ca translator pentru oameni de afaceri veniţi în vizită. Agenţia de translatori caută doar fete „fără inhibiţii”: adică fete pregătite să se culce cu clienţii. Oriunde pot fi văzute anunţuri pentru posturi de secretară sau orice altceva cu o observaţie scrisă cu litere mici dedesubt: fete „fără inhibiţii”. Fraza trasformă cumva umilinţa într-un act de eliberare personală. Nataşa lucrează pentru un director neamţ la o companie de energie. Speră să o ducă înapoi cu el în München. „Ruşii chiar au de unde alege. Vesticii sunt mult mai accesibili”, explică ea serios, ca un expert care citează un studiu de piaţă. „Dar problema cu vesticii este că nu-ţi cumpără cadouri, nu plătesc niciodată pentru cină. La neamţul meu trebuie să mai lucrez un pic.”

Lena vrea să ajungă o cântăreaţă celebră. În Moscova, astfel de fete sunt cunoscute drept „chiloţei cântători”: fete fără talent, dar cu sponsori bogaţi. Lena ştie bine că nu poate cânta, dar mai ştie că acest lucru nu contează. „Nu înţeleg cum de cineva poate lucra 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână într-un birou. Este umilitor să trebuiască să munceşti astfel. Un bărbat este ca o cursă spre vârf şi intenţionez să prind această cursă.”

„Feminismul este greşit”, le explică fetelor instructoarea roşcată cu MBA. „De ce ar trebui ca o femeie să moară cu zile muncind? Acesta este rolul bărbatului. Depinde de noi să ne perfecţionăm ca femei.”
În pauză, Pomerantsev încearcă s-o tragă de limbă pe profesoară. „Dar cu dumneavoastră cum stă treaba? Lucraţi. Academia vă aduce bani.” Instructoarea îi arucă un zâmbet scurt şi schimbă subiectul: „După aceasta voi deschide o clinică care va ajuta la oprirea îmbătrânirii. Aţi vrea să veniţi să filmaţi şi acolo?”

Cursurile continuă. Profesoara  desenează un grafic plăcintă pe o tablă albă. Plăcinta este împărţită în trei. „Există trei tipuri de bărbaţi. Creatorii. Analiştii. Aceştia nu ne interesează. Cei pe care-i vrem sunt posesivii – bărbaţii în spatele cărora te simţi la fel de în siguranţă ca după un zid de stâncă. Ştim cum să-i identificăm. Sunt bărbaţii puternici şi tăcuţi. Poartă costume negre. Au voci profunde şi sunt serioşi în ceea ce spun. Pe aceşti bărbaţi îi interesează controlul. Nu vor femei puternice. Sunt sătui de ele. Vor o fată gingaşă ca o floare.”

Nu mai trebuie spus că Oliona nu a avut tată. Şi nici Lena, şi nici Nataşa şi nici multe dintre căutătoarele de aur. Sunt o generaţie de fete orfane cocoţate pe tocuri înalte care caută un părinte la fel de mult cum caută un sponsor (sugar daddy în engleză). Iar acesta este lucrul amuzant la Oliona şi la celelalte studente: îndrăzneala ei vine alături de fantezii din basm despre ţarul care azi, ori mâine, ori poimâine o va duce în zbor în împărăţia sa din Maybach.

Desigur, în Preşedinte (Pomerantsev menţionează rar în cartea sa numele Putin) se concentrează toată această poveste. Toate acele poze cu el fără camaşă vânând tigri şi harponând balene sunt scrisori de dragoste pentru coada nesfârşită de fete fără tată. Preşedintele este amantul suprem, protectorul suprem cu care o fată se poate simţi la fel de în siguranţă ca după un zid de stâncă.

Înapoi în apartamentul ei, Oliona recită ceva din Puşkin. A întâlnit un forbes-ist noaptea trecută căruia îi place literatura. Învaţă pe de rost strofe întregi din opera Eugene Onegin, o lucrare clasică pentru literatura rusă.

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved