James Dyson şi-a fondat propria facultate, unde studenţii sunt plătiţi cu până la 20.000 de euro pe an pentru a studia – oligarh
vin, Iul 20th, 2018

James Dyson şi-a fondat propria facultate, unde studenţii sunt plătiţi cu până la 20.000 de euro pe an pentru a studia

Inventatorul Sir James Dyson şi-a deschis propriul institut de studii pentru a-şi pregăti viitorii ingineri, în contextul în care Marea Britanie are nevoie de forţă de muncă capabilă pentru a rămâne o forţă economică, potrivit BBC.

Dyson Institute of Technology a fost inaugurat în toamna anului trecut, iar James Dyson susţine că va genera mii de talente pe plan local. El susţine că Marea Britanie are nevoie de încă un milion de ingineri cu pregătire în software, hardware şi electronice până în 2020.

Britanicul a pus pe masă aproape 20 de milioane de dolari pentru a dezvolta instituţia de învăţământ, în încercarea de a-şi dubla numărul de ingineri din companie, la 6.000, până în 2020.

„Concurăm la nivel global cu Coreea de Sud, Japonia, Taiwan şi Singapore. Acestea sunt naţiunile avansate în tehnologie şi trebuie să fim mai buni decât ei”, spune Dyson pentru The Guardian.

Seceta de ingineri de pe piaţa muncii erodează economiile dezvoltate, spune inventatorul, iar naţiunile asiatice depăşesc în mod semnificativ vestul în privinţa numărului de absolvenţi din sector.

„Lipsa de ingineri este o problemă în America şi în Europa şi a început să fie o problemă şi în Japonia. Se pare că economiile care cresc repede şi cele emergente recunosc adevărata valoare a inginerei”, spune Dyson.

Insituţia de învăţământ, situată în Wiltshire, a primit anul trecut primii 25 de studenţi.

Ca parte din proiect, studenţii nu plătesc taxe, primesc salariu şi lucrează cu inginerii din compania Dyson pentru viitoarele produse.

În schimb, aceştia primesc până la 21.000 de dolari pe an doar pentru că sunt studenţui şi lucraeză în cadrul acestor proiecte, potrvit Deezer.

Dyson Institute of Technology a intrat în parteneriat cu Universitatea WMG din Warwick pentru a avea acreditări.

Potrivit Forbes, James Dyson, 71 ani, are o avere de 5,4 miliarde de dolari. Potrivit ultimelor date disponibile, compania Dyson produce peste 60 de produse, precum aspiratoare sau uscătoare de mâini, iar la sfârşitul anului 2017 avea peste 8.500 de angajaţi. În 2016, compania a generat venituri de peste 3,2 miliarde de dolari.

sursa www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved