sâm, Aug 15th, 2015

Marea Britanie: sistem de încărcare fără fir a mașinilor electrice integrat în șosea, programat pentru testare

 

Photo & Video Sharing by SmugMug

Agenția responsabilă de autostrăzile din Marea Britanie a anunțat planurile de demarare a testelor de șosele care pot să încarce vehiculele electrice din mers.

500 de milioane de lire sterline reprezintă investiția britanicilor în sistemul de încărcare a mașinilor electrice în mers folosind șoseaua.

Englezii vor testa primele drumuri care pot încărca mașinile electrice în timp ce sunt conduse. Probele vor demara până la finalul anului curent, pe secțiuni de drum diferite de cel public, dar cu același tip de covor asfaltic și cu o configurație similară a straturilor. Decizia departamentului britanic de autostrăzi are rolul de a verifica funcționalitatea conceptului de încărcare a vehiculelor electrice prin inducție folosind șoseaua fără a afecta rețeaua rutieră a țării prin lucrări dedicate pentru modernizare. În același timp, britanicii vor să afle cât de eficient este sistemul pentru mașini reale, în mediul exterior, folosind vehicule electrice reale.

Probele cu drumuri reale fac parte dintr-un studiu de fezabilitate derulat de echivalentul britanic al CNADNR-ului. Guvernul de la Londra a asigurat deja o investiție de 500 de milioane de lire sterline pentru următorii cinci ani ai proiectului, pentru a asigura avansul tehnologic al țării în această direcție. În ceea ce privește studiul, britanicii vor să caute noi soluții de încărcare rapidă a vehiculelor electrice pe lângă varianta propusă în prezent cu încărcarea inductivă în mers a mașinilor electrice.

Până la implementarea sistemului de încărcare fără fir a vehiculelor electrice, englezii pun la cale un plan prin care să aibă puncte de încărcare pentru mașini electrice la fiecare 20 de mile (32 de kilometri) pe rețeaua principală de drumuri publice. Asta ar facilita din start viețile șoferilor și ar asista dezvoltarea mașinilor electrice în Regatul Unit prin mărirea rețelei de puncte de încărcare la un nivel suficient de înalt încât să fie practicabilă traversarea țării de la un colț la altul și de la nord la Sud prin intermediul rețelelor de încărcare, într-un timp cât mai scurt.

sursa: www.automarket.ro, BBC

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved