lun, Iun 19th, 2017

Oraşul care costă 1 miliard de dolari, dar în care nu va locui nimeni

Undeva în deşertul american, între New Mexico şi graniţa dintre SUA şi Mexic, se va ridica un nou oraş, scrie CNN.

Oraşul construit este planificat pentru p populaţie de 35.000 de oameni şi va avea un centru de business modern, case în suburbii, şosele, parcuri şi mall-uri şi o biserică. Însă nu va fi locuit de nimeni.

Proiectul se numeşte CITE (Center for Innovation, Testing and Evaluation) şi se doreşte să fie un model al unui oraş american obişnuit. Oraşul va fi o zonă de test pentru noile tehnologii şi inovaţii.

Proiectul în valoare de 1 miliard de doari, finanţat de către Pegasus Global Holdings, va avea o zonă de 24 de km2 pentru experiemente ambiţioase în domenii diverse, precum: construcţii, securitate, comunicare sau transport.

CITE va include zone specializate pentru dezvoltarea unor noi forme de agricultură, energie, şi de tratare a apei. O reţea subterană de colectare a datelor va oferi un feedback detaliat, în timp real.

„Noile servicii şi tehnologii pot fi testate fără a perturba viaţa de zi cu zi”, spune Robert Brumley, director Pegasus Global Holdings.

Astfel într-un oraş fără populaţie se vor putea testa vehiculele autonome monitorizate din aer de către drone. Casele ar putea fi construite în aşa fel încât să reziste catastrofelor naturale, şi echipate cu echipamente robotizate. Se vor putea utiliza surse de energie alternative, cum ar fi toriul, acesta poate fi folosit drept combustibil în multe tipuri de reactoare, precum cel pe bază de fluorid de toriu lichid (dizolvat în sare), prescurtat LFTR (Liquid Fluoride Thorium Reactor).

“Am putea testa anumite lucruri mult mai agresiv, nu vor exista riscuri de pierdere de vieţi omeneşti. Acest loc ar trebui să devină un magnet pentru oamenii cu idei”, a mai spus Brumbley.
Acesta a mai spus despre CITE că ar putea fi un pas intermediar între testarea din laborator şi public.

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved