lun, Iul 17th, 2017

Povestea româncei care a vândut legume la tarabă în piaţă, iar acum conduce un grup de modă cu peste 400 de magazine în 40 de ţări

De la 18 ani, Teodora Burz lucrează în industria modei pentru femei şi bărbaţi şi se consideră o norocoasă pentru că face ceea ce îi place. „Pasiunile mele sunt legate de carieră. Preocupările din puţinul meu timp liber ţin tot de zona de fashion”, spune aceasta.

La vârsta de cinci ani, Teodora Burz a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spune Burz, citată de aceeaşi sursă.

La începutul anilor 2000 Teodora Burz a pus bazele brandului de haine pentru bărbaţi Ziggo House, iar ulterior a lucrat pentru retaileri internaţionali. De aproape şapte ani este country manager al Orka Holding (care operează magazine sub mărcile Damat, Tween şi D’S) în România şi se ocupă de marketingul şi expansiunea grupului turc la nivel internaţional, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe.

„Eu nu am avut un mentor sau un model, dar cred că e bine să deschidem apetitul generaţiei Z către oameni care au reuşit, în măsura în care reprezentanţii mediului de afaceri îşi doresc să se implice în orientarea noilor generaţii”, precizează Teodora Burz. În anul care tocmai a trecut spune că a investit atât financiar, cât şi energie şi experienţă, iar pentru 2017 îşi propune o creştere de 30% a businessului pe care îl conduce.

În timpul liber, când nu se axează tot pe zona fashion, Teodorei Burz îi place să călătorească, iar printre cele mai frumoase momente aminteşte vacanţele din Asia. „Sunt momente unice de care îmi amintesc cu drag şi abia aştept să mă reîntorc acolo. Jaipur (India), Uluwatu (Bali) sau PangKor Laut (Malaiezia) sunt câteva locuri care au o semnificatţe aparte pentru mine.”

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved