vin, Aug 11th, 2017

Povestea tinerei care vinde gogoşi de peste 2 milioane de euro în România

Andra Otava a fondat împreună cu Marius Muntean Donuteria, o afacere care vinde gogoşi (doughnuts) cam de genul celor pe care le vedem în filme, în forme diferite, cu mesaje pe cutii cât se poate de actuale – „Be nuts, be donuts“, de pildă – şi cu o prezenţă puternică în reţelele sociale (peste 68.000 de like-uri pe Facebook în iunie, la momentul redactării acestui material).

Fondată pe 28 martie 2014, în urma unei investiţii iniţiale de aproximativ 100.000 de lei, afacerea celor doi tineri a ajuns în prezent la 17 unităţi şi alte trei erau în curs de deschidere la momentul realizării acestui material (începutul lunii iunie). Dintre acestea, patru sunt proprii, iar celelalte administrate în regim de franciză. Per total, 120 de angajaţi lucrează în cadrul grupului; acesta generează afaceri de 10 milioane de lei (în magazinele proprii, spaţii francizate, centru de producţie), iar planurile pentru anul acesta vizează o dublare.

Marius Muntean (CEO-ul afacerii în prezent) şi Andra Otava (CCO) sunt foşti colegi la Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca. După absolvire, Andra Otava a lucrat timp de doi ani în domeniul construcţiilor şi şi-a consolidat pregătirea şi cu un master. Ideea afacerii a apărut imediat după ce tinerii au terminat facultatea. Unul dintre criteriile după care au ales afacerea era ca aceasta să fie diferită faţă de modelele care au mai existat în trecut, în speranţa că dacă vor face lucrurile altfel, vor o traiectorie ascendentă.

De pe scurta listă de idei s-a evidenţiat crearea unui donut shop, concept care nu exista la momentul respectiv pe piaţa din România. Mama Andrei Otava a furnizat reţeta de gogoşi, iar în rest au trecut prin toate provocările pe care le poate înfrunta un pionier pe o piaţă nişată, deschizând o primă unitate în Târgu-Mureş, de unde s-au extins apoi în mai multe oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Sibiu, Baia Mare, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti, Suceava, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Craiova, Râmnicu Vâlcea). Investiţiile în francizele Donuterie pornesc de la 30.000 de euro şi pot ajunge la 50.000 euro, sumă care depinde de factori precum locaţia aleasă pentru magazin şi suprafaţa acestuia. Pentru anul în curs, Muntean şi Otava şi-au propus să dubleze numărul de magazine din reţeaua naţională şi, implicit, să dubleze şi cifra de afaceri. Pe termen lung însă, iau în calcul şi extinderea în afara ţării.

ANDRA OTAVA

29 DE ANI

COFONDATOR ŞI CCO, DONUTERIE

CIFRĂ DE AFACERI NETĂ* ÎN 2016: 10 MIL. LEI

NUMĂR DE ANGAJAŢI**: 120

*VALOAREA CUMULATĂ A VENITURILOR GENERATE DE FRANCIZE ŞI DE MAGAZINELE PROPRII

**NUMĂRUL TOTAL, ÎN CADRUL GRUPULUI

sursa: www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved