Primele victime ale războiului comercial: Maşinile nemţeşti şi fripturile americane – oligarh
mie, Iul 11th, 2018

Primele victime ale războiului comercial: Maşinile nemţeşti şi fripturile americane

Tarifele impuse de China pe importurile din Statele Unite au lovit din plin unul dintre cei mai mari importatori de carne din ţara asiatică, ce se grăbea să treacă un transport din California prin vama Shanghai-ului. Acum, Suzhou Huadong Foods rămâne cu containere pline cu fripturi americane pe care nu şi le permite, potrivit Bloomberg.

Doar trei containere de produse congelate, conţinând costiţă şi cotlet de porc, au reuşit să treacă vama înainte ca noile tarife să adauge taxe de 75.000 de dolari pe fiecare din cele şase containere rămase, spune Gong Peng, managerul general al importatorului de carne.

„Nu avem nicio opţiune. Trebuie să acoperim costurile”, a spus Gong. „Cu siguranţă vom reduce dramatic achiziţiile de carne de la fermele americane”.

Pornind ceea ce China numeşte „cel mai mare război comercial din istorie”, Statele Unite a impus în data de 6 iulie tarife vamale de 25% pe bunuri chinezeşti în valoare de 34 de miliarde de dolari. Beijingul a răspuns prompt cu tarife pe soia, carne şi vehicule.

Suzhou Huadong, care alimentează supermarketuri precum Sam Club, deţinut de Walmart în China, reprezintă doar una dintre primele victime.

Pentru producătorii de automobile şi de whiskey şi pentru companiile din lanţurile lor complexe de furnizori de la nivel global, care definesc producţia modernă, este un moment critic, încât le va fi greu să gestioneze noile costurile.

Abilitatea companiilor afectate de a face faţă conflictului se bazează în principal pe cantitatea cu care s-au aprovizionat din import înainte de a intra tarifele în vigoare. Odată ce acele produse se termină, vor fi nevoiţi să absoarbă tarifele sau să le treacă pe factura clienţilor.

Spre exemplu, Ford Motor şi Tesla au anunţat în ultimele săptămâni reducerii de preţuri în China, ceea ce face modelele Lincoln şi Model S mai la îndemâna consumatorilor, după ce China a redus tarifele de import pe toate autovehiculele produse în străinătate cu 15%.

Însă, începând din 6 iulie, aceleaşi modele – dacă sunt produse în SUA – vor suporta o taxă vamal de 40%.

Tesla a crescut preţurile pentru Model S şi Model X cu 22.600 de dolari, respectiv 37.700 de dolari după intrarea în vigoare a tarifelor, potrivit unei reprezentanţe de vânzări. Astfel, preţul de retail pentru Model S ajunge la 222.170 de dolari. Ford a anunţat că va amâna, cel puţin momentan, creşterea de preţuri.

BMW şi Daimler se confruntă, de asemenea, cu costuri mai mari pentru că importă în China modele de lux produse la fabricile din SUA. BMW a transmis că nu poate absorbi tarifele în totalitate şi calculează necesarul majorării de preţ.

Preşedintele Donald Trump vrea să impună tarife de import pe alte 16 miliarde de dolari de bunuri chinezeşti.

sursa www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved