mar, Noi 22nd, 2016

Probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume. Compania care nu a pierdut nici un ban din anul 1990 până astăzi

Renaissance Technologies este un fond hedge recunoscut în SUA. Mai ales din prisma faptului că este creatoarea fondului de investiţii Medallion, probabil cea mai bună maşină de făcut bani din lume, scrie Bloomberg. În Medallion pot lucra doar angajaţii Renaissance (300 de angajaţi dintre care 90 au doctorate). Fondul, recunoscut pentru secretomania sa, a produs în ultimii 28 de ani profituri de 55 miliarde de dolari, fiind cu 10 miliarde de dolari mai profitabil decât fondurile conduse de miliardarii Ray Dalio sau George Soros.

Mai mult, a reuşit această performanţă în mai puţin timp şi cu mai puţine active. Este fondul care nu pierde bani aproape niciodată (un singur an a fost pe minus).

„Rnaissance este versiunea comercială a proiectului Manhattan (n.r proiectul de dezvoltare a primei arme nucleare)”, spune Andrew Lo, profesor de finanţe la MIT. Acesta îi atribuie o mare parte din succesul fondului fondatorului Jim Simons (78 de ani) care a creat fondul în 1982 şi a adus muţi oameni de ştiinţă. „Compania reprezintă vârful fondurilor de investiţii „quant” – (n.r care sunt bazate algoritmi care decid dacă o investiţie este atrăgătoare sau nu. Decizia finală de a vinde sau a cumpăra este realizată de calculator). Nimeni nu se apropie de performanţa lor”, mai spune Lo.

În afară de Simons, care s-a retras de la conducere în 2009, foarte puţine lucruri sunt counoscute despre grupul de oameni de ştiinţă care conduc fondul şi a căror avere cumulată depăşeşte cu uşurinţă PIB-ul multor ţări, mai scrie Bloomberg.

Peter Brown, unul dintre conducători, doarme de obicei în biroul său Robert Mercer, celălalt  responsabil pentru conducerea fondului, vorbeşte foarte rar şi în întâlniri mai degrabă îl auzi fluierând decât vorbind.

Cu toate acestea nimeni nu a reuşit să le copieze succesul. Calculatorele acestora sunt mai bune, angajaţii au mai multă şi mai bună informaţie decât competitorii şi reuşesc să identifice mai multe semnale în piaţă pe care să-şi bazeze predicţiile şi alocările de capital.

Specialiştii spun că niciun sistem nu poate rezista pentru totdeauna. Însă chiar şi după retragerea fondatorului fondul de investiţii a continuat să facă bani, chiar şi în prima jumătate a anului face bani, deşi în această perioadă multe fonduri hedge s-au chinuit.

sursa: www.businessmagazin.ro, foto: Mother Jones

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved