Rusii se lauda cu anexarea Crimeii pe noile bancnote de 100 de ruble – oligarh
joi, Iun 25th, 2015

Rusii se lauda cu anexarea Crimeii pe noile bancnote de 100 de ruble

Rusii-se-lauda-cu-anexarea-Crimeii-pe-noile-bancnote-de-100-de-ruble

20 de milioane de bancnote aniversare de 100 de ruble vor fi tiparite in acest an pentru a celebra anexarea peninsulei Crimeea de catre Rusia, a anuntat unul dintre vicepresedintii Bancii Centrale de la Moscova.

Oficialii rusi sustin ca anexarea Crimeii a dus la cresterea popularitatii presedintelui Vladimir Putin.

In acelasi timp, organismele internationale au catalogat operatiunea derulata in martie ca o violare a acordurilor teritoriale dintre state, arata portalul International Business Times.

Fara detalii

Deocamdata nu se cunosc simbolurile si grafica ce ar trebui sa decoreze noua bancnota de 100 de ruble. Georgy Luntovsky, vicepresedinte al Bancii Centrale a Rusiei, sustine insa ca numarul bancnotelor aniversare va fi de 20 de milioane.

Anterior, institutia anuntase lansarea, pana la sfarsitul acestui an, a unei emisiuni monetare care sa glorifice anexarea Crimeii.

Nu ar fi prima de acest gen, in octombrie anul trecut fiind emisa si moneda de 10 ruble care infatiseaza harta Crimeii si poarta inscriptia „Federatia Rusa”.

Banca Rusiei a anuntat atunci ca 10 milioane de astfel de monede urmeaza sa intre in circulatie.

Marul discordiei

Noua bancnota dedicata peninsulei confiscate de la Ucraina ar urma sa aiba o valoare de aproximativ 1,80 dolari, la cursul valutar actual al rublei.

Pentru comparatie, pe bancnota americana de 100 de dolari, care valoreaza acum 5.466 de ruble, apare Benjamin Franklin, unul dintre parintii fondatori ai Statelor Unite.

Pana in decembrie, valoarea ei s-ar putea sa mai scada, conflictul din estul Ucrainei si violarea de catre Moscova a Memorandumului de la Budapesta din 1994, cand Ucrainei i s-a recunoscut integritatea teritoriala, neramanand nesanctionate.

In aprilie, premierul rus Dmitri Medvedev a recunoscut ca recesiunea inregistrata in primul trimestru al acestui an a fost cauzata de sanctiunile economice impuse de UE si Statele Unite.

La inceputul acestei saptamani, UE a anuntat ca va prelungi sanctiunile pana la sfarsitul lunii ianuarie 2016. In replica, Moscova a decis sa puna sub embargou alimentele provenite din SUA si UE pana in august 2016.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved