Şase prieteni au pornit o afacere despre care credeau că dă faliment în şase luni. Azi business-ul are vânzări de sute de milioane de dolari – oligarh
lun, Ian 7th, 2019

Şase prieteni au pornit o afacere despre care credeau că dă faliment în şase luni. Azi business-ul are vânzări de sute de milioane de dolari

Lynn D. Stewart (poreclit L.D), alături de alţi cinci prieteni, a pornit în glumă o afacere pe care o vedea falimentară în doar şase luni. S-a dovedit a fi un succes şi după doar patru luni a început să genereze profit. Acum business-ul este prezent în zeci de ţări şi are vânzări de sute de milioane de dolari.

Primul restaurant Hooters a fost deschis pe 1 aprilie 1983 în Clearwater, Florida. Data a fost special aleasă deoarece cei şase asociaţi erau siguri că restaurantul va da faliment. „Eram foarte sigur că o să fiu falit în şase luni” a declarat Stewart. Nu numai că nu a dat faliment, dar a început să facă profit după primele patru luni. Primul restaurant a fost deschis în locul unui club de striptease pe care cei şase l-au cumpărat pe nimic. La doar un an distanţă, Hugh Connerty a cumpărat drepturile pentru Hooters de la cei şase fondatori, apoi Robert H. Brooks şi un grup de investitori din Atlanta au cumpărat o parte din companie de la Hugh Connerty.

Afacerea s-a extins rapid, iar în 1996, lanţul de restaurante Hooters genera mai mult de 300 de milioane de dolari. Hooters a devenit celebru, inaugurând conceptul de „breastaurant” şi a avut succes datorită femeilor îmbrăcate sumar. În 2002, Brooks a cumpărat toată afacerea şi a devenit preşedinte.

Meniul restaurantului conţine hamburgers, sandvişuri, fripturi, şi specialitatea casei, aripioare picante. Se spune că toate reţetele din meniu au fost realizate de către Lynn Stewart.

În 2016 existau peste 430 de locaţii Hooters în lume, majoritatea în SUA. Conceptul Hooters a fost extins şi în alte zone de business. În 2003 s-a lansat linia aeriană Hooters Air, care apoi s-a închis trei ani mai târziu. De asemenea, în 2006 a fost preluat un hotel din Las Vegas şi redenumit Hooters Casino Hotel.

Potrivit Entrepreneur.com, vânzarile Hooters în 2011 atingeau 1 miliard de dolari. în 2015, potrivit restaurantbusinessonline.com Hooters avea vânzări de aproape 830 de milioane de dolari doar în SUA.

sursa www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved