joi, Noi 26th, 2015

Ţara care a părăsit COMUNITATEA EUROPEANĂ

Toate ţările din Europa vor să facă partea din Uniunea Europeană (UE), însă locuitorii acestei zone nici nu vor să audă de aşa ceva, această entitate fiind singura din istorie care a părăsit comunitatea europeană

Înainte de Uniunea Euopeană a fost Comunitatea Europeană. Comunitatea Europeană a fost înființată la Roma sub numele de Comunitatea Economică Europeană (CEE), la data de 25 martie 1957, de către cele șase state membre (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda) ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO).

Odată cu constituirea Uniunii Europene (UE), s-a schimbat și denumirea CEE în „Comunitatea Europeană”. Groenlanda a intrat în Comunitatea Economică Europeană odată cu Danemarca, în 1973, însă, în baza autonomiei sale extensive, a ales să iasă din CEE pe seama unei dispute legate de drepturi de pescuit.

Economia celei mai mari insule din lume este dependentă de exporturile de pescuit, în special de creveţi şi peşte oceanic. Groenlandezii au câştigat o autonomie largă în două trepte – o dată în 1979 şi, apoi, în 2009, lăsând Danemarca, în principal, cu responsabilităţi de apărare şi politică externă. Groenlanda este membru NATO ca parte a Danemarcei, însă nu are nici forţe armate şi nici o reprezentare în structurile alianţei.

Ca organizare administrativă, Groenlanda este un teritoriu autonom, dar care face parte din Regatul Danemarcei începând cu 14 ianuarie 1814. Groenlanda este şi ţara cu cea mai mică densitate a populaţiei din lume, cu doar 56.480 locuitori, adică 0,026 locuitori pe km pătrat. Aceasta deoarece 1.710.000 km pătraţi ai suprafeţei sale sunt acoperiţi de calota glaciară. Alte două recorduri mondiale legate de Groenlanda sunt acela că este cel mai mare teritoriu autonom din lume, dar care este parte a unei alte ţări şi acela că, pe teritoriul său, se află cel mai mare parc naţional.

Groenlanda este condusă de către monarhul Danemarcei, Margareta a II-a. Aceasta numeşte un Înalt comisar ce reprezintă guvernul şi monarhia daneze. Groenlanda are şi un parlament ales, cu doar 31 de membri. Căile sale rutiere nu adună mai mult de 80 km. Capitala Groenlandei şi, totodată, cel mai mare oraş al său este Nuuk, cu 15.000 de locuitori. A doua insulă, ca mărime, din lume este Noua Guinee, cu 785.753 km pătraţi.

sursa: www.capital.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved