Un copil de şapte ani câştigă la fel de mult ca preşedintele gigantului bancar Goldman Sachs, peste 20 de milioane de dolari – oligarh
mar, Dec 18th, 2018

Un copil de şapte ani câştigă la fel de mult ca preşedintele gigantului bancar Goldman Sachs, peste 20 de milioane de dolari

Preşedintele Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, care a fost şi CEO al băncii de investiţii financiare până în septembrie, s-a bucurat în 2016 de o creştere a câştigurilor de 9%, până la suma de 22 milioane de dolari în compensaţii totale pentru acel an. Ryan, un copil de şapte ani care se joacă cu jucării pe YouTube, câştigă la fel, potrivit revistei Forbes, citată de Market Watch.

Ryan (de la Ryan ToysReview) a realizat câştiguri de 22 de milioane de dolari în 12 luni până la 1 iunie 2018, mulţumită celor peste 17 milioane de urmăritori şi aproape 26 de miliarde de vizualizări din 2015, momentul în care, cu ajutorul părinţilor săi, şi-a lansat canalul de vlogging. Această sumă îl face pe copil cel mai bine plătit youtuber de pe planetă.

“Sunt distractiv şi amuzant”, spune Ryan. Ceea ce face copilul e să testeze jucării şi să facă unboxing în clipuri de 5-10 minute. Acest lucru, spun părinţii, pot ţine copiii captivi timp de ore întregi în faţa calculatoarelor. Ryan împreună cu părinţii lui au reuşit să îşi extindă profiturile şi în afara YouTube. Walmart, de exemplu, a devenit vânzător exclusiv al jucăriilor şi articolelor de îmbrăcăminte marca Lumea lui Ryan.

Dată fiind vârsta acestuia, 15% din câştiguri sunt vărsate într-un cont Coogan, care este protejat până când youtuberul va atinge vârsta legală.

sursa www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved