Viaţa secretă a stewardeselor. Pot să dezarmez oameni care ameninţă cu arme şi chiar să ucid pe cineva dacă este nevoie – oligarh
mar, Feb 12th, 2019

Viaţa secretă a stewardeselor. Pot să dezarmez oameni care ameninţă cu arme şi chiar să ucid pe cineva dacă este nevoie

Există câteva lucruri pe care nu ar trebui să le spui vreodată unui însoţitor de zbor, iar cele mai nepotrivite se leagă de minimalizarea rolului pe care îl au, scrie publicaţia internaţională Forbes.

Iată ce s-a întâmplat cu un pasager nepoliticos care i-a spus unei stewardese că este „doar un însoţitor de zbor”, potrivit articolului:

Însoţitoarea de zbor în cauza a scris, sub protecţia anonimatului, o scrisoare către pasagerul respectiv şi a publicat-o pe Facebook.

În scrisoare, autoarea acesteia descrie primul ei antrenament, în care a fost pregătită pentru lupta împotriva unui incendiu la peste 10.000 de metri, în care a învăţat metode de prim-ajutor, de identificat bombe şi de dezarmare a persoanelor cu arme.

„Ştiu lecţii de supravieţuire de bază atât pe uscat, cât şi pe apă; ştiu cum să dezarmez oameni care ameninţă cu arme, chiar să ucid pe cineva dacă este nevoie; cum să pregătesc un avion pentru aterizarea de urgenţă astfel încât fiecare persoană de la bordul acestuia să aibă cele mai bune şanse de supravieţuire şi chiar şi cum să evacuez aeronava în mai puţin de 60 de secunde”, a spus ea în scrisoarea respectivă.

Vorbeşte apoi deschis despre câteva experienţe personale pe care le-a avut la locul de muncă, printre care să ofere hainele ei unui pasager care şi-a murdărit propriile haine, ţinutul de bebeluşi în braţe când părinţii sunt la toaletă, mersul la muncă după atacurile 9/11 etc.

Încheie scrisoarea spunând: „ Data viitoare când te vei uita la mine şi vei spune că sunt sper că îţi veia duce aminte cine este antrenat şi dispus să te scoată dintr-un avion prăbuşit, să te salveze de terorişti, să îţi ofere primul ajutor şi – cea mai uşoară parte – să îţi ofere băuturi şi mâncare”.

sursa www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved