Vrei să faci bani de acasă fără să mai mergi la muncă? O tânără povesteşte cum reuşeşte să câştige bani de acasă după ce a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie – oligarh
mar, Iul 10th, 2018

Vrei să faci bani de acasă fără să mai mergi la muncă? O tânără povesteşte cum reuşeşte să câştige bani de acasă după ce a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie

Ruth Hinds, o tânără de 30 de ani din Durham, Marea Britanie, a renunţat la siguranţa unui job într-o corporaţie pentru a încerca să facă bani online, de pe urma unor site-uri precum eBay.

Înainte de a deveni liber profesionist, Hinds lucra în rolul de consultant în resurse umane, petrecând mult timp în deplasări. „Am presupus că o carieră de succes înseamnă să obţii o diplomă şi ai un job decent. Însă m-am trezit într-o bună zi şi m-am întrebat: <cum va fi viaţa mea peste 40 de ani>?”, a declarat tânăra într-un interviu acordat celor de la DailyMail.

Ea spune că în prezent obţine între 6.500 şi 10.000 de euro pe lună din activităţi precum blogging sau intermediere de produse. Vara trecută, Hinds a câştigat 12.500 de euro dintr-un curs online în care îi învăţa şi pe alţii să îi urmeze „reţeta”.

„Am mai mult timp liber”, a declarat ea pentru DailyMail. „Există o parte constantă a veniturilor, ceea ce înseamnă că pot genera bani şi fără a munci.”

Deşi sunt mii de site-uri care oferă sfaturi de economisire, Ruth Hinds spune că vrea să ajute femeile oferindu-le diverse sfaturi.

sursa www.businessmagazin.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

 

All Rights Reserved