Dum, Oct 6th, 2013

La 15 ani a renunţat să mai meargă la şcoală. La 26 de ani și-a vândut afacerea cu un miliard de dolari

 

La 27 de ani proaspăt împliniţi, David Karp nu pare un tănâr care să petreacă noapte după noapte cu P.Diddy în cluburile din New York, ci mai degrabă pare a se simţi mult mai comfortabil în faţa unui calculator.

Dar la sfârşitului lunii iunie a acestui an, CEO-ul Tumblr, o platformă cu peste 108 milioane de bloguri, a trebuit să sărbătorească într-o discotecă din Cannes. Motivul? Şi-a vândut compania sa Tumblr, pentru un miliard de dolari gigantului Yahoo, câştigul său fiind estimat la 250 de milioane de dolari. Karp şi-a păstrat însă poziţia de CEO al companiei.

Povestea lui Karp începe în cartierul Upper West Side din New York, unde şi-a petrecut întreaga copilărie. La 15 ani, Karp a renunţat să mai meargă la şcoală, studiind de acasă, cu sprijinul părinţilor săi, pentru a-şi urma pasiunea: calculatoarele.

Karp a învăţat singur programare pe calculator la vârsta de 11 ani şi nu a dorit niciodată să-şi „vândă” intelectul vreunui gigant din Silicon Valley, scrie Daily Mail. Într-un interviu din 2012 pentru The Guardian, Karp a spus că a respins sistematic o grămadă de oferte de-a lungul timpului. De asemenea, tânărul a refuzat multă vreme fonduri de la investitorii de capital.

În timp ce colegii săi terminau liceul, Karp crea Head of Product la UrbanBaby, un site cumpărat mai târziu de CNET. Karp a plecat în Japonia în 2004, la vârsta de 18 ani, după ce se despărţise de prietena sa. După un an, el s-a întors în America, odată cu boom-ul start-up-urilor şi a fondat Davidville, o companie de consultanţă, lansându-şi propriile sale produse. În 2005, a avut ideea de a înfiinţa Tumblr ca un produs al Davidville, după ce a citit un raport care arata că tot mai multe bloguri sunt înregistrare în fiecare an dar că numărul celor active scade. Ideea platformei Tumblr a fost să ofere o cale simplă celor care vor să-şi infiinţeze un blog, unde să insereze poze, texte sau videoclipuri, a explicat Karp într-un interviu pentru Wall Street Journal.

Tumblr a luat astfel naştere în 2007, iar astăzi are peste 13 milioane de utilizatori din întreaga lume. Site-ul oferă un serviciu gratuit pentru publicarea de bloguri pe web şi pe aparatele mobile, precum şi funcţii de partajare de fotografii şi conţinut pe reţelele sociale.

Perseverenţa lui Karp a dat astfel roade. La 26 de ani el şi-a vândut compania Tumblr gigantului IT Yahoo cu 1,1 miliarde de dolari, însă a continuat să fie CEO. Tranzacţia l-a transformat pe Karp în multimilionar, după ce a fondat compania cu banii şi experienţa dobândită în funcţia de consultant software pentru site-ul UrbanBaby.

Pentru un tip care “valorează” milioane de dolari, Karp trăieşte astăzi o viaţă destul de modestă. El merge la birou cu un scuter Vespa şi îşi petrece timpul liber împreună cu prietena sa, Rachel Eakley, absolventă la psihologie şi bucătar, notează Dailymail.


foto: www.businessinsider.com
sursa: www.zf.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved