Khedira vrea un salariu “galactic”! 7 milioane de euro pe sezon este cerinţa neamţului!

Aflat în ultimul an de contract cu VfB Stuttgart, Sami Khedira încearcă să obţină un contract cât mai avantajos având în vedere că a avut o prestaţie foarte bună şi la Campionatul Mondial din această vară alături de naţionala Germaniei, formaţie care s-a clasat pe locul trei în Africa de Sud.

Dacă preţul cerut de Stuttgart, 10 milioane de euro, nu este unul prohibitiv pentru madrileni, salariul cerut de german le dă frisoane ibericilor. Potrivit celor de la AS, Khedira ar cere un salariu anual net de 7 milioane de euro.

Cerinţele mijlocaşului de origine tunisiană vin pentru a contrabalansa oferta celor de la Bayern, echipă cu care se zvoneşte că acesta ar fi se semnat deja un precontract.

Conform cotidianul iberic, agentul lui Khedira, Jorg Neubauer, încearcă să împingă la limita superioară discuţiile cu Real, acesta dorind să obţină un contract pe şase sezoane pentru clientul său, condiţii care evident nu sunt pe placul madrilenilor.

“Noi am încercat să reînnoim înţelegerea cu Sami în urmă cu câteva luni, dar nu am avut succes. Acum Real Madrid s-a arătat interesată oficial de un transfer al lui Khedira”, a declarat pentru Sportmagazin, Juchen Schneider, directorul sportiv al celor de la Stuttgart.

sursa: www.prosport.ro

Share

Etichete:, ,

Leave a Reply