mar, Apr 7th, 2015

Antreprenorul care a plecat de pe Wall Street şi acum munceşte din sufragerie pentru 5 milioane de dolari pe an

 

foto

Ryan Levesque a lucrat pe Wall Street, a încercat să dezvolte tot felul de afaceri online, a vândut bijuterii şi a fost curator la un muzeu. Acum munceşte de acasă, alături de soţia sa, şi conduce o afacere de 5 milioane de dolari.

Nu împlinise încă 30 de ani, dar lucra deja pentru compania multinaţională de asigurări AIG, una dintre cele mai cunoscute din lume, mai întâi pe Wall Street, iar apoi în China. Într-o zi, însă, a intrat în birou şi când a deschis ziarul a văzut un articol în care se anunţa că AIG ar putea intra în faliment. Atunci, a pus mâna pe telefon şi-a sunat soţia, care studia la Universitatea din Hong Kong, şi a anunţat-o că îşi va da demisia, scrie Business Insider.

Şi-a donat toate bunurile şi s-a mutat la Hong Kong pentru a fi alături de ea, iar în timpul liber a început să studieze strategii de marketing şi a pus pe picioare o afacere cu bijuterii. La scurt timp însă, piaţa bijuteriilor a întâmpinat mari greutăţi la nivel mondial, iar Levesque a ajuns să trăiască doar cu 500 de dolari pe lună.

A reuşit să obţină un job de curator în Brownsville, Texas, aşa că şi-a luat soţia şi s-a mutat din nou în Statele Unite. Câştiga doar 36.000 de dolari pe an, aşa că a fost nevoit să locuiască în cel mai ieftin apartament pe care l-a găsit.

„Am deshis un cont la bancă şi am primit bonus un şezlong. Soţia mea a negociat două şi aceasta era mobila noastră din sufragerie„, povesteşte Levesque.

Noaptea cei doi încercau să susţină o afacere online cu ajutorul cunoştinţelor lui de marketing şi se ocupau de comercializarea cărţilor şi a DVD-urilor pe internet. Nu a durat mult până când cuplul a început să preia diverse afaceri şi să le crească aplicând strategiile lor de marketing. Succesul le-a permis să se mute în Austin, mai aproape de familie.

De atunci, cei doi au reuşit să treacă prin procese de rebranding afaceri din 23 de domenii, de la firme care ofereau servicii de instruire în golf şi tenis, la cabinete dentare şi afaceri de dresaj canin.

Astăzi, Levesque şi soţia lui conduc o agenţie de marketing şi un program de coaching unde clienţii pot învăţa cum să aplice diverse strategii de marketing, dar şi o editură. Ei se aşteaptă ca afacerile să le aducă anul acesta un profit de circa 5 milioane de dolari.

Ambii lucrează de acasă, nu îşi cheltuiesc banii pe produse extravagante şi preferă să investească în lucruri care le fac viaţa mai uşoară. Ei au menajere şi o dădacă ce are grijă de cei doi copii ai lor.

„Le spun oamenilor că muncesc din greu pentru a fi leneş”, explică Lenesque, adăugând că afacerea pe care o are i-a oferit posibilitatea de a-şi permite să aleagă ce îşi doreşte să facă şi ce nu.

sursa: www.gandul.info

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved