Şeful Mercedes: “Cu vechiul SL, Steve Jobs a dovedit că este un geniu”




Dieter Zetsche, preşedintele Mercedes, a declarat în cadrul evenimentului de lansare a noii generaţii SL, că Steve Jobs, proprietar al vechiului model, a dovedit că este un geniu.

Mercedes a venit la Detroit cu noua generaţie SL, model ajuns deja la a şasea generaţie. Dieter Zetsche, preşedintele executiv Mercedes, a ţinut să introducă roadsterul printr-o referire directă la poate cel mai celebru client al vechii generaţii, Steve Jobs, fondatorul Apple, trecut în nefiinţă anul trecut.

Zetsche a povestit tuturor celor prezenţi despre pasiunea lui Jobs pentru modelul german, pe care îl cumpăra la fiecare şase luni. Şeful companiei din Stuttgart a lămurit această situaţie misterioasă şi a clarificat motivul pentru care fostul director Apple nu îşi înmatricula niciodată maşina.

“Domnul Jobs şi-a condus întotdeauna Mercedes-ul SL AMG fără plăcuţa de înmatriculare a statului California. Pe de o parte era conştient de faptul că acest accesoriu răpea din frumuseţea maşinii, iar designerii noştri sunt de acord cu asta.

Pe de altă parte însă, Jobs a reuşit să conducă maşina fără un număr de înmatriculare, pentru că a exploatat de fiecare dată o scăpare a legii americane. Aceasta susţine că un proprietar nou poate să ţină în circulaţie o maşină nouă, fără numere de înmatriculare, timp de şase luni. Pentru a se asigura că nu încalcă niciodată legea, Jobs îşi cumpăra un Mercedes SL AMG nou la fiecare şase luni.

Pentru mine, ambele motive sunt dovada unui adevărat geniu“, a încheiat Zetsche prelegerea dedicată celui mai faimos client al vechii generaţii SL.

Urmaşul său, pe care Steve Jobs nu a mai apucat să îl vadă, a debutat oficial la Salonul de la Detroit şi urmează să ajungă în showroom-uri lunile următoare.




sursa: www.automarket.ro cu referință la drive

 
 

Etichete:,

Leave a Reply