mar, Sep 16th, 2014

Bentley Mulsanne Speed: suspensie sport şi 537 CP pentru berlina de lux a britanicilor

 

489296l-610x390-b-55d79224

Bentley a prezentat versiunea sport a lui Mulsanne, pe care o va lansa la Salonul Auto de la Paris. Mulsanne Speed are 537 CP, suspensie sport, ornamente din fibră de carbon şi este cea mai rapidă limuzină a mărcii din Crewe.

4.9 secunde îi sunt necesare lui Bentley Mulsanne Speed pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.
125 de culori de caroserie oferă fabrica Bentley pentru Mulsanne. Dacă niciuna nu este pe placul clientului, există un departament special care poate să creeze o nouă nuanţă.

Bentley Mulsanne Speed este cea mai sportivă verlină lansată vreodată de producătorul britanic. Aceasta va fi prezentată public la Salonul Auto de la Paris şi reprezintă o versiune sport a limuzinei Mulsanne, promiţând o experienţă de condus specială, care să îmbine peformanţele deosebite cu elementele de lux cu care ne-au obişnuit cei de la Bentley. În ciuda masei de 2.685 kilograme, modelul poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4.9 secunde şi să atingă o viteză maximă de 305 km/h. Consumul de carburant în regim mixt anunţat de acesta este de 14.6 litri la sută, în timp ce preţul de pornire în Europa, fără taxe, este de 272.200 de euro.

Propulsorul V8 twin-turbo de 6.750 centimetri cubi livrează 537 CP la 4.200 rpm şi 1.100 Nm la 1.750 rpm. În raport cu versiunea standard a motorizării, noua unitate este cu 13% mai eficientă, datorită configuraţiei noi a elementelor implicate în procesul de combustie. Schimbările aplicate motorului lui Mulsanne Speed vor fi aplicate şi în gama standard Mulsanne, ceea ce înseamnă că acest este, la rândul ei, cu 13% mai eficientă decât era până acum. Motorul este cuplat unei transmisii ZF cu opt trepte, capabilă să schimbe treptele în 800 de milisecunde şi echipată cu mod de rulare Sport şi angrenează roţile din spate. Activarea acestui mod de rulare întăreşte suspensia pneumatică, reglează direcţia pentru mai mult feedback şi îmbunătăţeşte răspunsul la acceleraţie. Paradoxal faţă de ambiţiile sportive ale modelului, transmisia a fost optimizată şi pentru schimbarea cât mai lină a treptelor de viteză. La nivel de design, versiunea Speed nu se diferenţiază de Mulsanne-ul standard, iar culorile şi materialele speciale oferite alături de acesta se regăsesc şi în catalogul modelului de bază.

La nivel estetic, diferenţele dintre un Mulsanne standard şi un Mulsanne Speed sunt puţine, dar pot fi remarcate de fanii înfocaţi ai mărcii. Totul începe de la noua grilă frontală din oţel inoxidabil, care are un finisaj fumuriu, la fel ca interioarele blocurilor optice, ale stopurilor şi ale măştii frontale. Jantele standard sunt din de 21 inch şi cei de la Bentley oferă modele speciale, personalizabile, pentru clienţii lui Mulsanne Speed. Încă de la echiparea standard, versiunea Speed a lui Mulsanne este echipată în Mulliner Driving Specification, opţionala care include tapiţerie cu model diamant pentru scaune şi panourile uşilor, pedale speciale şi un alt fel de plafon. Mai departe de atât, cei de la Bentley oferă o gamă generoasă de culori pentru interior şi pentru exterior, alături de numeroase posibilităţi de personalizare ale habitaclului.

214751l

180144l

sursa: www.automarket.ro, Bentley

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

forex markets news
All Rights Reserved