Cum să-ţi promovezi afacerea în timp de criză

În cazul în care v-aţi hotărât să începeţi o afacere în timpul crizei, este bine să ştiţi care sunt cele mai ieftine moduri de a vă promova şi de a vă face cunoscut, mai ales că, aşa cum declara un specialist în marketing şi comunicare de curând, promovarea va rămâne în continuare sufletul comerţului.

Astfel că este bine să nu neglijaţi deloc etapa de promovare, iar dat fiind faptul că este criză, trebuie realizate operaţiuni de promovare care să nu vă coste foarte mult, dar care să vă poată face auzit numele în industria sau în domeniul în care activaţi.

Cea mai eficientă şi ieftină metodă de promovare rămâne cea online.

1. Site

Un prim pas identificat de specialişti este crearea unui site care să cuprindă toate informaţiile necesare despre afacere şi despre cei care lucrează în cadrul ei. .

2. Reţele de socializare

Dat fiind faptul că trăim într-o perioadă în care reţelele de socializare sunt la mare căutare, specialiştii recomandă promovarea consistentă dar nu agresivă pe Facebook şi Twitter. De asemenea, grupurile din reţeaua LinkedIn oferă posibilitatea ca numele firmei să ajungă la urechea unor oameni care sunt direct interesaţi de un anumit tip de produse sau servicii.

3. Elemente de diferenţiere

În momentul în care îţi promovezi business-ul, este bine să introduci elemente clare de diferenţiere, astfel încât potenţialii clienţi să vadă exact de ce eşti diferit faţă de competitori.

4. YouTube

În condiţiile în care YouTube a început să-şi înveţe utilizatorii cum să facă filme de calitate cu bugete restrânse, este ideal ca afacerea ta să ajungă şi pe YouTube, dar şi pe alte platforme de video sharing. Au existat cazuri în care YouTube a construit peste noapte un brand datorită unui clip video sau spot care a trezit atenţia şi care a fost transmis de la un utilizator la altul.

5. Google AdWords

Totuţi, în cazul în care sunteţi dispuşi să investiţi o sumă de bani în promovare, puteţi apela într-o primă etapă la publicitatea prin Google AdWords, care, deşi nu are un nivel foarte mare de eficienţă, este totuşi bine targetată.

sursa: capital.ro

Etichete:

Leave a Reply